Zei marunti

"Cum trăiesc și mor zeii și zeițele" ar fi fost un titlu la fel de potrivit pentru o carte care, citită atent, se dovedește a fi un adevărat roman inițiatic scris, poate cu bună intenție, pentru a fi perceput la prima vedere ca o poveste "drăguță" și nimic mai mult. Nu este nouă ideea că entitățile spirituale pot fi hrănite prin atenția și prin rugăciunile muritorilor, dar până la Terry Pratchett nu știu să fi dus cineva lucrurile la limită - adică zeul căruia nu i se mai roagă nimeni ce pățește?... Devine mic, tot mai mic, insignifiant și fără grade de libertate, iar când mai are un singur credincios se află în pragul disperării și al dispariției. Așa că zeii nu stau foarte liniștiți acolo, în cerurile lor, ci duc o luptă continuă pentru a ne atrage atenția, admirația și cuvintele-rugăciune atât de hrănitoare pentru ei. Iar când redevin suficient de mari nu numai că ne uită, dar nici nu prea ne mai bagă în seamă ca indivizi, ci doar ca mase mari de oameni care se supun lor. Altfel, roman din seria Lumea disc fiind și "Zei mărunți", jocul sistemului de valori pe dos are aceeași savoare. Cum ar fi, de exemplu, dacă ai trăi într-un Ev Mediu în care să spui că Pământul este plat ar fi, de fapt, un sacrilegiu? Oare nu ne îndeamnă o astfel de speculație la o mai mare atenție față de sistemul nostru de valori și față de modul în care îl impunem altora nu întotdeauna siguri că avem dreptate?...