Am reuşit să rămîn eu însămi (interviuri)

Aceasta incarcare a scrisului literar cu chestiuni irezolvabile si, pentru spiritele mai sensibile, sufocante se regaseste si in publicistica autoarei, si in interviurile strinse aici. Despre orice ar vorbi si cu oricine, Ileana Malancioiu densifica pagina si te duce, „pe neocolite”, la ceea ce „te doare” si pe tine. Atita substanta pusa in formatul mai jucaus-circumstantial al interviului debordeaza; e motivul pentru care cel mai bun dialog din carte este unul pe formula convorbirilor, facut tot cu o scriitoare (Marta Petreu). „Conversatiile” cu autoarea „optzecista” (mentionata favorabil de mai multe ori, in alte dialoguri, de Ileana Malancioiu) sint din 1997, dar au o atemporalitate care e a literaturii propriu-zise. [...] Autorii interviurilor, conversatiilor si convorbirilor cu Ileana Malancioiu ies din formatul publicistic si chiar din scrisul lor, fiind aici implicati in aventura constiintei celui mai important poet roman de dupa Nichita Stanescu.

Lucrul cel mai important pentru o carte de interviuri este ca intrebarile sa fie puse de asa natura, iar repondentul sa atinga obiectivarea, incit rezultanta sa poata fi parcursa atit ca o autobiografie, cit si ca un tablou de moravuri al unei perioade bogate in zgomot si furie. Asta se intimpla cu volumul de fata: instigari decente pentru o fiinta discreta, predispusa unei acerbe cenzuri de sine, si, in consecinta, intransigenta cu mai toti confratii, cu politicieni, decidenti ori simpli trecatori pe la portile culturii. Luminos ramine panteonul personal, populat de figuri generoase, dar si pe linga care poti sa-ti faci ucenicia si pe care sa le vezi cum, in momente de cumpana, nu-si pierd firea si intra cu structura lor delicata in bataia armei unui inamic insensibil, defel, la cele spirituale. Apar, aici, ca „formatori”, Virgil Mazilescu si Marius Robescu, Emil Botta si Gellu Naum, Eugen Jebeleanu, Mircea Ciobanu si Lucian Raicu, pe linga creatori de care Ileana Malancioiu s-a simtit influentata, ca Bacovia, Munch, Poe, Baudelaire, Esenin. Nu lipsesc nici cei care, dupa propriai parere, au definit-o, in cuvinte precise si masurate, ca poeta si personalitate, precum Eugen Negrici sau N. Steinhardt.

Impresia cea mai puternică pe toată durata lecturii acestor confesiuni, nici măcar o singură clipă contrariată, este că ai în față un om auster, de o formidabilă intransigență față de sine, față de tot și de toate, clădit pe un fond tragic, amestec de puritate și spiritualitate, unde nu încape poză, omenesc calcul și la fel de omenesc egoism. Portretul ce și-l trasează în aceste pagini este mai degrabă sărac, descărnat de retușuri și complezențe, de-abia cîteva linii în cărbune, mereu reluate, mereu aceleași, apăsate, credibile.

Pe parcursul convorbirilor, Ileana Mălăncioiu face radiografia literaturii și a culturii în România post-decembristă, iar diagnosticul pe care îl pune poeta este sumbru. Pauperitatea editurilor și a revistelor literare din țară, subfinanțate și victime ale dezinteresului decidenților politici, conjugată cu apetitul minor al oamenilor pentru lectură, creionează un portret cu tușe gri al scriitorului, respectiv al omului de cultură din România. Ileana Mălăncioiu plonjează, de asemenea, și în registrul autobiografic, rememorînd amintiri din prima copilărie petrecută într-un sat din județul Argeș, într-o familie cu patru fete. Tatăl era mic funcționar, iar mama țărancă cu patru clase, însă cu vocație de povestaș și umor mucalit. Moartea prematură a celei mai mici dintre surori, la 33 de ani, o va inspira pe Ileana Mălăncioiu să scrie volumul de poezii Sora mea de dincolo, scrisul fiind act terapeutic și de supraviețuire.

Am reușit să rămîn eu însămi, ultimul volum publicat al Ilenei Mălăncioiu, se citeşte ca o altfel de carte despre libertate, înțeleasă și asumată diferit, păstrată cu demnitate și apropiată de imperativul celor mai înalte valori ale existenței, celebrată, în cele din urmă, printr-o frumoasă și inexplicabilă experiență a scrisului. Despre libertatea de a fi tu însuți ne vorbește Ileana Mălăncioiu în subsolul cărții sale gîndite ca o colecție de interviuri acordate de-a lungul timpului, proiectînd, în fundal, o poveste reală și de neocolit despre demnitatea scriitorului consecvent cu sine însuși, neînduplecat în fața compromisului și răspunzător doar față de acele principii imemoriale, despre care istoria uită, adesea, să ne mai vorbească.