Suntem dezrădăcinate. Călătoria mea şi poveştile altor fete refugiate din toată lumea

Am citit cartea asta și v-o recomand din toată inima. Malala nu spune doar povestea ei despre adaptarea la o nouă viaţă și dorul de casă, ci împărtășește și poveștile unor tinere pe care le-a întîlnit în timpul numeroaselor ei călătorii – tinere care şi-au pierdut familia, comunitatea și, adesea, singurul mod de viaţă pe care-l știau. În plină criză a migraţiei, în timp de război și conflicte izbucnite la graniţă, Sîntem dezrădăcinate este un avertisment important care amintește că fiecare dintre cei 68,5 milioane de oameni ce sînt strămutaţi în prezent reprezintă o persoană – adesea tînără – cu propriile sale speranţe și aspiraţii, care merită să trăiască în pace și să-i fie respectate drepturile universale.

Cartea asta nu-i ușoară. Are ceva din greutatea și speranța din Omul în căutarea sensului vieții, ceva din bătăile inimii lui Katherine Boo, dar și ceva din ADN-ul pe care l-a pus Tara Westover în Învățare. We Are Displaced în original capătă un pic mai multă greutate dacă traducem displaced în toate formele lui: „Cred că acest lucru e adevărat pentru toți refugiații: paradoxul de a fi, în același timp, recunoscător pentru noua viață și în doliu pentru cea veche, pierdută.” (…) Cartea asta se instalează cu brutalitatea unei ghilotine. Chestionează pacea și modul în care te raportezi la ea. Pune în balanță vitalitatea unei iluzii cu matca regulamentară a realității. Își asumă rol de jurnal colectiv și rol de petiție. Simplifică lucrurile într-un mod periculos. E o carte care îmbină frică și bucurie. Și e adevărată.

Săptămâna aceasta, am citit cea mai nouă carte scrisă de Malala Yousafzai, acum în vârstă de 22 de ani. Se numește Suntem dezrădăcinate și spune poveștile a nouă fete refugiate, pe care Malala le-a întâlnit în numeroasele sale călătorii din întreaga lume. (…) Toate au trecut, ca multe alte fete în situația lor, prin chinuri groaznice. Au fost bătute, batjocorite, au fost despărțite de familie, au văzut cum mamele lor au fost ucise în fața lor, și-au văzut prietenele moarte și aruncate ca pe niște saci, au fost private de educație, li s-a interzis să vorbească, au fost ținute în cele mai umilitoare condiții și s-au temut în fiecare clipă pentru viața lor. Nu au avut niciodată „luxul” pe care îl avem noi în fiecare zi și pe care îl luăm de bun, fără să apreciem cât de norocoși suntem: liniștea, pacea, accesul la apă, curățenia, educația și tot așa. Sunt fete care au rămas pentru totdeauna cu traume și care și-au spus poveștile, atât ca să le fie auzită durerea, cât și ca să pună capăt suferinței și violențelor din întreaga lume.

Suntem dezrădăcinate. Călătoria mea și poveștile altor fete refugiate din toată lumea reunește vocile a zece tinere cărora războaiele din țările în care s-au născut le-au schimbat viața. Malala le-a întâlnit în călătoriile sale și a ales să-și spună povestea alături de ele pentru a trage încă o dată un semnal de alarmă în privința a ceea ce înseamnă, în zilele noastre, fenomenul migrației. (…) Toate acestea sunt poveștile unor învingătoare care devin astfel voci ale migrației pentru ca fenomenul acesta să fie mai limpede înțeles. Suntem dezrădăcinate este o colecție a unor istorii personale zguduitoare care ne fac să privim lumea în care trăim cu ochii larg deschiși.

Sîntem dezrădăcinate este, așadar, un volum care începe cu vocea Malalei, care își spune, pe scurt, povestea propriului exil forțat în Marea Britanie, după atacul asupra ei, dar care continuă cu povești și mărturii ale unor tinere care au fost, la rîndul lor, nevoite să-și părăsească țara, pentru că altfel și-ar fi pierdut viața. Fiecare poveste din acest volum este de un dramatism izbitor, reușind să transmită, pe calea confesiunii directe, durerea de a părăsi tot ceea ce îți este familiar, de a fugi pentru a-ți salva viața, adesea în condiții de o brutalitate inimaginabilă, în timp ce totul în jur se prăbușește. Este uimitor și impresionant faptul că aceste adolescente, adesea copii, la prima transmutare, au reușit să supraviețuiască unor traume uriașe, să depășească episoade negre, în care și-au pierdut părinții sau au fost martore la uciderea acestora și să aibă tăria de a continua și de a-și afirma încrederea în valori și realități mai bune. Mai mult, de a-și pune viața în slujba unei cauze care depășește propria experienţă, crezînd în puterea de a regenera, de a vindeca și de a împărtăși din ceea ce au descoperit, prin suferință, pentru o lume mai justă. (...) Rolul acestei cărți este, firește, și acela de a schimba optica referitoare la situația refugiaților și a de crea spațiu pentru înțelegere, solidaritate şi respect. Dar este și acela de a le insufla speranță celor care cred că au ajuns la capătul puterilor și de a vorbi despre capacitatea excepțională de rezistență, optimism și generozitate a unor fete cu care multă vreme viața a fost puțin spus vitregă. Este o paradă exemplară de modestie, rezilienţă şi solidaritate, care aduce la lumină travaliul admirabil al unor semeni forţaţi să-şi ia viaţa de la capăt într-un loc străin şi adesea ostil, după ce au trecut, cu eforturi inimaginabile, prin coşmarul de a pierde totul.