Istoriografia separatismului transnistrian

Descriere

Cadrul de activitate si creatie a istoricilor care investigheaza evenimentele ultimelor decenii se inscrie organic, sub aspectul teoriei istoriei, in aria istoriei recente, istoriei imediate sau istoriei timpului prezent, care marcheaza, alaturi de proximitatea perioadei in care traim, ca martori sau analisti ai „timpului nostru” si chestionarea actorilor acestei perioade. Formula acestor termeni, a coabitarii istorice actuale, este prezentata cu convictiune de profesorul francez Jean- Francois Soulet in sinteza Istoria imediata. Soulet delimiteaza „ansamblul partii terminale a istoriei contemporane, incluzand-o atat pe cea a epocii actuale, cat si pe cea a ultimilor treizeci de ani; o istorie care are drept principala caracteristica faptul ca a fost traita de istoric sau de principalii sai martori”. Baza de cercetare a istoriei imediate a surprins si realizari consacrate in discursul istoriografic contemporan. In acest context, se circumscrie si activitatea Institutului de Istorie a Timpului Prezent din Franta, inaugurat in anul 1980, ca parte componenta a Centrului National de Cercetare Sociala. Tehnicile si metodele de cercetare a acestui tip de istorie inglobeaza, alaturi de documentele scrise si marturiile orale. Ca si tipuri de istorie recenta pot fi mentionate lucrarile scrise pe parcursul evenimentelor: memorialistica, cronici de razboi, jurnale sau istorii surprinse cu ajutorul participantilor si al martorilor. Parte componenta a societatii, cercetatorul stiintific din domeniul stiintelor umanistice, ca om mai intai de toate sesizeaza dificultati majore in detasarea fata de fluxul abundent de informatii, opinii, conceptii in ideea de a-si marca un teritoriu propriu, autonom fata de provocarile „timpului sau”. Opera unor autori de studii, monografii etc, este necesar sa recunoastem franc, este sortita „amneziei”, fara a avea un impact social dezirabil si fara ca sa-si realizeze obiectivul major sensibilizarea specialistilor, autoritatilor, cititorilor, publicului larg. Particularitatile perioadei de tranzitie in Republica Moldova si-au lasat amprenta si asupra productiei istorice, care rezida in recesiunea demersului istoriografic sovietic si post-sovietic. Orice criza, inclusiv si cea de interpretare a subiectelor referitoare la disensiuni reprezinta de fapt „o maladie a memoriei”, o tendinta de eschivare fata de un subiect de contentiune si reorientare spre alte subiecte de sorginte social- politice sau de esenta oportunista in prezentarea evenimentialului „narat”de catre istorici. In acest context asistam la o semnificativa „implozie istoriografica”, de reorientare a scrierii istorice in zona politicului, subiectivismului si oportunismului si mai putin in abordarea intrinseca a acestor surse bibliografice. In dimensiunile edificarii unui stat de drept, democratic, se constata volnicitatea scrierilor, publicatiilor care, grosso modo, creeaza un climat favorabil creativitatilor si lucrarilor stiintifice. In alta perspectiva, se percepe si o alta extrema fata nevazuta a acestei arhitecturi creative, eclipsata, deseori din vizorul observatorului critic al istoriei imediate. Necesitatea distantarii temporale fata de eveniment este imperioasa unei cercetari istorice obiective si complexe, deoarece atat sursele documentare scrise, cat si cele orale resimt emotional tema, fiind influentati de factorii interni si externi. Lucrarile timpului recent se inscriu organic in perimetrul constructelor economice cerere si oferta a solicitarilor din partea opiniei publice si a prezentarii materialului de consum de catre istorici. In abordarea subiectelor controversate se constata elemente ale mitului si ritualului politic, al angoaselor reflectate prin simboluri, dimensiuni ale imaginarului. O dimensiune aparte a lucrarilor istoriografice din perimetrul timpul prezent este configurata in imaginar ca „un ansamblu de reprezentari care se plaseaza dincolo de limitele fixate de constantele experientei si de deductiile logice care le autorizeaza. Discursul istoriografic de actualitate maxima risca sa divagheze in zona mitificarilor, mistificarilor si adulterarilor, iar cadera in cursa deformarilor, a fabulatiilor in istoriografie poate genera „din cauza unei abordari ideologice a problemei imaginarului”. In economia lucrarilor din istoria recenta se constata, de fapt, o „radiografie la moment” a pulsului conceptiilor, viziunilor actuale conform exigentelor stiintifice si metodologice ale zilei. Verbi gratia, ca si societatea din Republica Moldova, comunitatea istoricilor autohtoni este marcata de o puternica criza de identitate penduleaza intre conceptiile occidentale si orientale. Scrierea istorica a timpului prezent reprezinta o provocare a unor temeincitante, recurente si chiar al solicitarilor unor acte normative si legislative, a subiectelor in voga (relevante in acest sens sunt bursele, conferintele care solicita un tip aparte de subiecte), dar, de ce sa nu recunoastem, si curiozitatea fireasca a cercetatorilor vis-a vis de o gama de subiecte cu incarcaturi simbolice, enigmatice si complexe. Investigarea demersului istoriografic al separatismului transnistrian de catre Lidia Prisac, cercetator stiintific la Institutul Patrimonial Cultural al Academiei de Stiinte a Moldovei, (elaborata la Bucuresti in 2006-2007, in cadrul stagiunii Scolii Doctorale Francofone in Stiinte Sociale, Europa Centrala si Orientala, sub indrumarea stiintifica a cunoscutei profesoare universitare, doctor Zoe Petre), se aliniaza elocvent cu perspectivele istoriografiei postmoderne si-a asumat o hermeneutica istorica aparte, aflata in interdependenta cu perspectivele metodologice obtinute si din inter/trans disciplinaritatea socioumana, care a elaborat discursuri stiintifice paralele asupra unui subiect comun: politologia, istoria mentalitatilor colective, antropologia culturala, demografia istorica, relatiile internationale, geopolitica, psihologia, conflictologia, sociologia etc.
In baza principiului epistemologic al unitatii sau complementaritatii metodologice asupra perspectivelor de creatie din domeniul stiintelor sociale Lidia Prisac insumeaza un excurs istoriografic de mare calitate. Conform autorilor M.Dogan si R.Pahre, pornind de la centrul unei discipline, inclusiv istoria, spre periferie, transgresand hotarele si penetrand domeniul alteia, un om de stiinta are mai multe sanse de a inova, deziderat manifestat cu acribie de catre autoarea prezentei lucrari.Ion Xenofontov, doctor in stiinte istorice, Academia de Stiinte a Moldovei