E prima dată când mă întâlnesc cu Lisa See în tărâmul literar şi am un mic regret pentru superficialitatea mea de a judeca o carte după copertă, în cazul de faţă atât coperta pentru “Floare-de-Zăpadă şi evantaiul secret” cât şi “Frumoasele chinezoaice”, ambele apărute la Editura Rao nu au coperte pe măsura valorii lor(părerea mea, de cititor care doreşte să îmbine utilul cu…esteticul).
Revenind la carte, Lisa See prin cuvinte foarte bine alese şi documentate readuce la viaţă China Imperială începând cu anul 1823 şi parcurge pornind de la acest an aproximativ încă 80 prin vocea personajului principal Floare-de-Crin. Mergând în paralel, cartea ne prezintă 3 aspecte diferite ale vieţii rurale din Puwei, un sat situat în provincia Yongming sau Ţinutul Strălucirii Eterne.
În prim plan Lisa See construieşte o frumoasă prietenie între două fetiţe, devenite apoi femei, o legătură de prietenie oarecum predestinată în stele pentru că pornind de la superstiţiile după care îşi guvernau chinezii acelor vremuri viaţa se pare că cele doua, Floare-de-Crin şi Floare-de-Zăpadă se potriveau perfect. Erau născute în acelaşi an, în aceaşi lună, în aceaşi zi, se potriveau pentru a deveni ceea ce ei numeau laotong, “suflete pereche”, persoane predestinate să aibă o relaţie puternică întreaga viaţă bazată pe sinceritate, sprijin, şi iubire.
Din al doilea plan reiese foarte bine condiţia femeii în acele vremuri, într-o societate patriarhală, guvernată de simboluri şi superstiţii. O civilizaţie unde aducerea pe lume a fetelor era considerată ghinion şi povară, pe când o mamă care aduce pe lume un băiat era respectată şi mult mai bine văzută atât de soţ şi familie cât şi de societate. Cu toţii am auzit de obiceiul de “legare al picioarelor” tinerelor fete pentru ca laba piciorului sa nu crească mare, ci să se formeze aşa numiţii “crini aurii”, un simbol al seducţiei şi feminităţii. Doar fetele care aveau picioare mici şi perfect formate după legare aveau şanse de măritiş cu băieţi bine poziţionaţi social şi financiar. O practică aspru condamnată de civilizaţia occidentală şi atât de diferită de viziunea noastră de simbol feminin, dar iată, atât de apreciată şi de importantă în societatea acelor vremuri. Tehnica şi chinurile prin care trec fetele odată ce acest proces începe este amplu detaliat în carte, modul în care erau înfăşurate picioarele fetelor şi strânse, astfel încât să forţeze degetele picioarelor să se rupă şi să fie repoziţionate înspre călcâi. Am mai întâlnit acest proces şi în alte cărţi care avea ca fond de desfăşurare aceea epocă însă fără atât de multe detalii. Tot în acest plan aflăm şi despre scriere Nu Shu, care era un limbaj secret al femeilor, dezvoltat în aceea regiune, era un limbaj codificat care prin se puteau exprima în voie fără ca bărbaţii să ştie conţinutul mesajelor lor.
Un al treilea plan identificat de mine ţine de tot ce înseamnă traiul în China acelei epoci. Aici intra aspecte care se desprind din firul narativ cu privire la obiceiuri, tradiţii, sărbători, superstiţii, legende, simboluri, îmbrăcăminte, ierarhia familiară, cine se “subordonează” cui, mâncare, lumea interioară a femeilor şi poziţiile ocupate de ele în cadrul gospodăriei şi a a familiei, lumea exterioară a bărbaţilor, responabilităţile şi grijile lor, iatacul femeilor şi preocupările lor, poveştile pe care le spuneau, obiceiul de a forma frăţii între 3-4 fete de aproximativ aceeaşi vârstă, modul în care se aranjau căsătoriile între tineri, ceremoniile de nuntă, tradiţiile de înmormântare şi am să mă opresc aici deşi ar mai fi şi altele. Lisa See a făcut o treabă foarte bună inserând toate aceste aspecte în poveste, dându-i parcă o mai mare veridicitate şi conturând aceea lume făcând apel la toate simţurile noastre, la miros, la gust, la jocul de culori, la plăcerea de a asculta “basme chinezeşti”.
Cu singuranţă dintre cele trei, primul plan e cel în jurul căruia se învârt celelalte. Relaţia dintre cele două fete este prezentată sub forma unei mărturii a Florii-de Crin spre sfârşitul vieţii, când era ceea ce în satul ei se numea “cineva care nu a murit încă”(pentru că trăiese multe peste media vremii). Nu o să dai prea multe detalii despre modul în care a evoluat legătura celor două, însă e o poveste pe cât de frumoasă pe atât de dureroasă, sprijinul şi iubirea cu care şi-au purtat de grijă, împletite de greutăţile suferite şi greşelile făcute au dat naştere unei poveşti care merită parcurse. Am să dezvălui doar că Floare-de-Crin care provine dintr-o familie modestă ajunge după o viaţă de sacrificii una din cele mai de vază femei din regiune iar Floare- de-Zăpadă, care deşi provenea dintr-o familie bine văzută a avut parte de o copilărie zbuciumată şi aduce rând pe rând elemente surprinzătoare în firul poveştii, ea este personajul enigmatic al cărţii, deşi eroina şi povestitoarea este laotong-ul său, Floare-de-Crin.
Toată mărturia Florii-de-Crin stă sub semnul dragostei, mărturiseşte chiar din startul cărţii că dragostea s-a aflat mereu în căutările ei şi dragostea a fost cea care i-a guvernat acţiunile, însă dragostea uneori neînţeleasă provoacă de multe ori durere şi suferinţă.
Întrebarea pe care mi-am adresat-o la finalul cărţii, contradictorie oarecum a fost “Ce faci când din prea multă dragoste, uiţi să iubeşti?”.
Încă nu am găsit un răspuns…
Citate:
„Sunt suficient de bătrână ca să-mi cunosc prea bine părțile bune și rele. Toată viața am tânjit după dragoste. Știam că nu se cuvenea – ca fată și mai târziu ca femeie – să o doresc sau să o aștept, dar asta făceam, iar această nejustificată dorință a fost izvorul fiecărei probleme pe care am avut-o în viața mea.”
„Încă mai învăț despre dragoste. Am crezut că am înțeles-o – nu doar dragostea de mamă, ci și dragostea pentru părinți, pentru soț și pentru sufletul-pereche. Am încercat și celelalte tipuri de dragoste – dragostea din milă, dragostea din respect și dragostea din gratitudine. Dar, uitându-mă la evantaiul nostru secret cu mesajele noastre scrise pe el timp de mulți ani, îmi dau seama că n-am prețuit cea mai importantă dragoste, dragostea din adâncul inimii.”
