Mos Anghel

Descriere

Singur omul, cel mai fioros dintre toate dobitoacele pământului, seamănă moartea, sărăcia, robia, acolo, unde cu atât de puţină osteneală, cu şi mai puţine nelegiuiri, atâtea bucurii ne-ar aştepta!”

La 31 august 1924 într-o scrisoare adresată lui Romain Rolland, Jean Richard Bloch, cel care a citit şi-a revizuit manuscrisele lui Panait Istrati (Stavru, Moş Anghel, Moartea lui Moş Anghel, Cosma, Dragomir, Haiducii,Domniţa din Snagov, Codin şi Mihail) şi care s-a ocupat de corectarea lor în limba franceză îi scria lui Romain Rolland: „Am recitit şi am pus la punct, luna aceasta, al doilea volum al lui Panait Istrati. Cosma este o capodoperă. Geniu, în stare( nu voi spune brută; există aici o artă profundă, sub pojghiţa de neîndemânare-o artă profundă, instinctivă, certă-) de comunicare directă. Această lungă povestire depăşeşte tot ceea ce primul său volum ne făcuse dovadă. Forţa viziunii atinge aici o expresie legendară; pagini care mă împing să gândesc la Cartea Junglei, altele(da, da!) la Homer, altele la Gorki din ultimile sale povestiri.

Pe bună dreptate prietenul său Bloch precum şi Jacques Robertfrance care au trecut peste manuscrisele în limba franceză ale lui Panait Istrati rămân uimiţi de diamantul ce se ascunde sub stratul de noroi al unei limbi franceze destul de precare, dublată de gândirea pur românească din primele scrieri istratiene.

După ediţia apărută în limba franceză în 1924, în 1925 publică la Editura „Renaşterea” din Bucureşti, ediţia în limba română. Aşa cum spune autorul însuşi, nu era vorba despre o traducere, ci despre o scriere românească după ce traducătoriiChirei Chiralina îl nemulţumiseră profund. „Licenţele mele neînsemnate, spune Panait Istrati, rămân înăuntrul atât al cunoştinţei limbii franceze, cât şi al celei româneşti, aşa cum aceste două limbi au rămas pe de-a-ntregul în afara balamucului cuprins în traducerea Chirei, care nu e nici franţuzească, nici românească, ci şoltică.”

Dacă la Paris şi oriunde în altă parte a fost tradusă, Chira Chiralina a fost foarte bine primită, Romain Rolland semnalând în prefaţa cărţii apariţia unui nou „Gorki balcanic”, nu acelaşi lucru s-a întîmplat acasă, în ţară. Confraţii întru literatură l-au primit cu răceală, ba, unii, aşa cum a fost Nicolae Iorga, i-au contestat meritele de scriitor. în schimb, marele povestitor Mihail Sadoveanu recunoaşte geniul de povestitor al confratelui său revendicându-l ca pe un frate într-ale povestitului şi ca pe un fiu valoros al acestui spaţiu. „îl revendic, spunea Sadoveanu, mai ales după ce am citit Moş Anghel, al doilea volum al său.” Şi continuă cu o ironie fină: „E adevărat că nici în această carte Istrati nu face apologia ţării. Trebuie să se-nţeleagă o dată pentru totdeauna că datoria asta o au numai oamenii fără talent şi care, dealtminteri, nu scriu nimic niciodată, care însă cheltuiesc în străinătate banii ţării sub cuvânt că ar fi făcând propagandă. Statul şi-o fi având interesele lui şi guvernele partizanii care ţin să petreacă în Occident; literatura însă este altceva.”