Asteptandu-l pe Godot. Eleutheria. Sfarsitul jocului

Descriere

Samuel Beckett (1906-1989), unul dintre marii scriitori care au definit identitatea culturală a secolului XX, a excelat în domenii diverse • de la dramaturgie la roman, de la nuvelistică la poezie şi eseu. Născut la Dublin într-o familie de irlandezi protestanţi, educat la Trinity College Dublin, unde a studiat franceza şi ita­liana, Beckett s-a stabilit definitiv la Paris în 1950, nemairevenind niciodată în Irlanda na­ta­lă. Printre operele sale cele mai cunoscute, în mare parte scrise de autor şi în franceză, şi în engleză, se numără piesele de teatru Aştep­tându-l pe Godot, Sfârşitul jocului, Ce zile fru­moase!, Eleutheria, romanele Murphy, Watt, Mercier şi Camier, Molloy, Malone moare, Cum e, la care se adaugănumeroase volume de nu­vele, povestiri şi poezie. în 1969, lui Samuel Beckett i-a fost decernat Premiul Nobel pentru Literatură. „Sunt întotdeauna profund contrariat când se spune despre Beckett: «Vai, e atât de difi­cil!» • sau avangardist, sau complex, sau... am­biguu. Este cel mai mare nonsens, căci Beckett este probabil dramaturgul cel mai naturalist pe care îl ştiu, dar şi cel mai lim­pe­de şi mai puţin obscur. «Obscuritatea» rezidă tocmai în asuma­rea obscurităţii.“ Edward Albee
Volumul de faţă este un regal: el reuneşte trei piese celebre din creaţia dramatică a lui Samuel Beckett, în traduceri semnate de doi dintre cei mai talentaţi poeţi, dar şi tradu­că­tori români • Gellu Naum şi Irina Mavrodin: Aşteptându-l pe Godot (1952) Eleutheria (1947) Sfârşitul jocului (1957). „Nu am idei despre teatru. Nu mă pricep deloc. Nu mă duc la teatru. Este un lucru admisibil. Dar ceea ce este fără îndoială mai puţin admi­sibil, în aceste condiţii, este să scrii o piesă şi apoi, după ce ai făcut-o, să nu ai idee nici despre aceasta. Este din nefericire cazul meu. …Nu ştiu mai mult despre această piesă [Aşteptându-l pe Godot] decât cel care ajunge să o citească cu atenţie. Nu ştiu în ce spirit am scris-o. Nu ştiu mai mult despre personaje decât ceea ce ele spun, ceea ce fac şi ceea ce li se în­tâm­plă. în înfăţişarea lor, am indicat puţinul pe care l-am putut întrezări. Meloanele, de exemplu. Tot ce puteam şti am arătat. Nu este mult. Dar îmi este de ajuns, şi asta chiar din plin. Aş spune chiar că m-aş fi mulţumit şi cu mai puţin. Cât despre dorinţa de a găsi în toate acestea un sens mai adânc şi mai înălţător, sunt in­capabil să arăt vreun interes. Dar ar putea fi posibil…“
Samuel Beckett, ianuarie 1952