Scrisorile unui fazan

Descriere

Versaillezii lui Ludovic al XIV-lea n-aveau W.C.-uri, dar aveau maniere. Ii mincau puricii, dar purtau peruci, se rujau si se pudrau din gros. Noi tremuram de frig si frica, dar aveam modernism, neomodernism, textualism, postmodernism, "Scoala de la Paltinis" s.a.m.d

Dosar de PRESA:
„Daca ar fi avut feed-back, scrisorile lui Alexandru Musina ar fi fost parte a unui intreg, iar autorul lor - unul dintre conlocutori. Astfel insa, i se da prilejul de a ocupa prim-planul si de a merge pe propriile urme, vorbind numai despre subiectele care-l intereseaza si adincind temele pe care le considera importante. Volumul este foarte incitant, paginile, excelent scrise, conturind profilul temperamental al autorului si fisa de temperatura a societatii in care traieste. Scriitorul nu-mi apare deloc ca un loser veritabil, specialist in autocompatimiri. Este proprietar de editura si profesor universitar, om cu amici literari, discipoli si studenti; tine cursuri de scriere creatoare si a "mosit" ori "nasit" nu putini membri ai tinerei generatii (de la Caius Dobrescu si Ciprian siulea, la fratii basarabeni Vakulovski). O gindire libera, independenta si o scriitura personala. Cu rezerva unor comparatii deplasate, de care autorul nu se poate debarasa (intre criticii nostri si diferite... topmodele ori demimondene), epistolarul lui Alexandru Musina e o lectura pe alocuri captivanta. Teorie si critica literara, istoria mentalitatilor, polemica, birfa: tot tacimul.”
Daniel Cristea-Enache, aprilie 2007, Ziarul de Duminica

„Adevarul cartii lui Musina tine de atentia sa fata de ceilalti (mai ales cei criticati) si de un soi de generozitate exasperata. Oricit de enervat ar fi, Musina contextualizeaza,
demonstreaza, tipologizeaza. Nu vorbeste (doar) de oameni, ci de fenomene sociale,
nu de boli, ci de patologii, nu de literatura romana, ci de literatura pur si simplu. El este un «franctiror» al tranzitiei noastre, un hacker cultural veritabil care incearca, periodic, destabilizarea sistemului metoc [o cladire, un catun subordonat, marginal in raport cu centrul]. Faptul ca nu i se poate raspunde cu aceeasi moneda ar trebui sa ne puna pe ginduri.”
Simona Sora, februarie 2007, Dilema veche

„Virgil Podoaba mi-a spus intr-o zi pe holul Facultatii de Litere ca daca vreau sa vad o analiza sintetica inteligenta a culturii române contemporane, sa citesc ultima carte a lui Musina, si-o sa vad eu acolo… Pe Alexandru Musina il preocupa, de cele mai multe ori nu-l lasa sa doarma, tot ce inseamna nerv cultural din societatea contemporana care se indeletniceste cu literatura, publicistica, studiile culturale si nu numai. Scrisorile unui fazan nu sint intru totul scrisorile unui fazan, cu sensul 2 din DEX, adica ale unui om naiv, fraier, in lectiune argotica. Sint, din contra, observatiile unui om mereu in priza, atent la schimbarile de relief si presiune ale literaturii (in special), ale unui inteligent farseur care iubeste nazbitia culturala – o practica adesea – pe alocuri contondenta, prin alte locuri dezinfectanta. Punctele centripete sint alese pe sprinceana. E vorba de punctele critice ale dezbaterilor publice fierbinti care de cele mai multe ori se consuma „in underground”, de acele momente ale dialogului din cetate din care fiecare iese cu dreptatea sa, ignorind nonsalant corectitudinea, adevarul, pina la urma, principiile. Din acest unghi, scrisorile sint mai degraba curajoase, uneori fazane, puneri ale degetului pe rana, tratamente cu usturatoare cataplasme.”
Igor Mocanu, decembrie 2006, Noua Literatura

„Tineti minte jocul din copilarie cu «fazan pe filme», in care fiecare greseala te costa o litera din cuvantul «fazan», la urma fiind eliminat? Ei bine, sagalnic suicidar, Musina s-a vazut iute probozit de breasla, mai cu seama de-o sumedenie de congeneri, o data ce: 1) a demisionat din generatia ’80, 2) nu accepta notiunea de postmodernism in Romania (cata vreme noi avem un ethos premodern), 3) e contra bovarismului care cariaza provincia literara, a obsesiei Centrului, cu complexele, frustrarile si ranchiunele adiacente, 4) e contra fixatiei scriitorului roman pentru cucerirea mapamondului, contra marotei cu Nobelul autohton si, in genere, contra forfotei paranoice declansate de premiile literare, 5) il denunta deschis pe prozatorul roman, indiferent de varsta si stil, ca-i un epigon, un colonizat al literaturii occidentale, ruse si americane («cum sa le rupi gura occidentalilor in 2001 cu Ginsberg, Corso, Keruak, Burroughs reciclati si autohtonizati?»)... si tot asa. Cinci fluieraturi in biserica: f-a-z-a-n! Iesi din joc?”
Dan C. Mihailescu, noiembrie 2006, Jurnalul National