Discipolul

     

Intr-un orãșel englezesc de bãi termale, Ennistone, își face apariţia John Robert Rozanov, un filosof faimos, anti-social, nãscut aici și care exercitã o fascinaţie (uneori exageratã și nejustificatã) asupra celor din jur. In tot romanul, reacţiile personajelor sunt pe alocuri greu de justificat, contrar logicii, un rezultat mai mult al construcţiei romanești decât al mecanismelor intrinseci dupã care ar trebui sã evolueze personajele, dar plãcerea de a scrie a lui Iris Murdoch este evidentã, descrierile minuţioase de locuri și adâncirile rãbdãtoare în gândurile personajelor sunt absolut delicioase. Cartea începe cu « discipolul » principal al filozofului, George McCaffrey, care, dupã o ceartã serioasã în mașinã cu soţia lui, perfecta și imaculata Stella, scapã mașina într-un canal cu apã și, pentru cã aceasta nu plonjeazã cu totul, se dã jos și o împinge complet în canal, conștient cã Stella este încã înãuntru… ca mai apoi sã coboare sã o salveze… Impulsuri din astea de provocare a rãului suprem, de naturã dostoievskianã, apar la George pe tot parcursul romanului, dar eșueazã lamentabil de fiecare datã. Si George dã naștere în ceilalţi a unei dorinţe iraţionale de a-l salva. Iris Murdoch are o plãcere scriitoriceascã foarte manifestã de a crea personaje. E o roialã de oameni în romanul acesta care te confuzeazã pe alocuri. Dar nu mai conteazã pentru cã pânã la urmã este mai important talentul ei de a scrie care te prinde iremediabil. Mai apar : un preot anglican homosexual care nu crede în viaţa de apoi, nepoata ingenuã a lui Rozanov cu un fel de cameristã cu care are o relaţie ciudatã de dragoste, amanta lui George, Diane, familia McCaffrey care are 5 membri, o mulţime de alţi locuitori pitorești ai orașului și chiar naratorul însuși, N. Mi-a plãcut de Emma (prescurtarea de la Emmanuel Scarlett-Taylor), prieten al fratelui vitreg al lui George, Tom, un irlandez care nu vrea sã fie irlandez, cu oarecari tendinţe homosexuale ne-exprimate pe deplin dar care îi dau uneori plãcerea de a se travesti, ezitant între o carierã de istoric și una de contratenor. Oricum, Iris Murdoch introduce acele turnuri iraţionale în acţiunile personajelor și pentru a ilustra o idee : oamenii sunt construiţi într-un mod mult mai haotic, mai aproape de molozul dur de zi cu zi, decât îi vedem în artã sau în psihanaliza de bulevard. Iar N adaugã la sfârșit cã psihologia umanã este profund afectatã de idei și imagini pur intelectuale mai des decât își imagineazã « experţii ». Dar personajele sunt totuși pline de viaţã, le reţii cu ușurinţã, iar intriga se deruleazã firesc, alimentatã din interior de o energie comicã debordantã pe alocuri. E interesantã și simbolistica presaratã prin roman. In princial bãile care au un efect purificator și regenerator asupra întregului oraș ce-și desfãșoarã cu regularitate ritualurile de bãlãcit prin apele calde. Bãile reflectã, de asemenea, și starea de spirit a locuitorilor. In aceste momente agitate de dupã sosirea filozofului, apar izbucniri bizare de jeturi cu apã clocotitã dintr-un izvor altminteri destul de pașnic. Alte simboluri din carte sunt și : vulpiţele din curtea casei mamei lui George ; numãrul 44; cãţelul Zed al nepotului familiei, Adam (cei doi reprezentând alfa și omega auto-declarate). In Discipolul sunt de toate: bine și rãu, coincidenţe și cauzalitãţi, dragoste și urã, pasiune și resemnare, rãzbunare și iertare, complexitatea condiţiei umane etc. Comicul le dezbracã pe toate de seriozitate, astfel încât pânã și filozoful nu mai e în final atât de caristmatico-enigmatic.