Omul disparut

     

O carte exceptionala- cartea pe care Ioana a ales-o ca premiu s-a dovedit a fi perfecta pentru gusturile mele...suspans de cea mai buna calitate, la intensitate maxima...Mi-a captat interesul din primele pagini, dat fiind ca decorul descris la inceputul cartii imi amintea atat de mult de cladirea in stil gotic vazuta exact in acea zi...practic am facut o asociere ce mi-a lipit cartea de mana in momentele de respiro. Noaptea, cand ma ridicam sa sting lumina, ramaneam cateva minute bune citind in picioare, langa intrerupator...nu-mi venea sa intrerup si lectura o data cu lumina. E o carte in care magia si crimele se impletesc intr-un joc al mintii si al nervilor, provocari incredibile la tot pasul, menite sa puna la incercare inteligenta fortelor binelui...ai senzatia ca aventura e pe punctul de a se sfarsi, criminalul fiind aproape cazut in mainile politiei, insa in acelasi timp ai sentimentul ca nu se va sfarsi niciodata, ca rasturnarile de situatie ating cele mai inalte cote, imposibilul devine posibil prin cele mai logice explicatii...de fiecare data cand povestea parea ca se apropie de final, ma uitam la volumul de pagini ramase si stiam ca nu va fi asa, intrebandu-ma ce oare se va petrece in continuare, bulversand aparenta rezolvare a situatiei. Inca de la inceput mi se parea cunoscuta prezenta criminalistului paralizat ce conducea investigatiile de la distanta, prin intermediul parteneri sale. Daca as fi citit si pagina despre autor cu ceva mai multa atentie, as fi aflat ca nu senzatia de deja-vu nu fusese intamplatoare, iar asemanarea cu un film pe care il vazusem de mai multe ori fara sa-i retin titlul, nu era o intamplare. Abia aflata in fata unui raft de carti, printre care si una a autorului cartii de fata, am citit ca tot el este autorul cartii Colectionarul de oase, ce a avut parte de ecranizare. De altfel, ritmul alert iti da senzatia ca urmaresti un film si nu ca te afli asezat linistit pe canapea, cu o carte in mana. Incursiunile in lumea iluzionismului sunt la fel de captivante si, uneori, pline de semnificatii, cum este si cazul acestui pasaj... „- Nu e majoritatea vietii noastre o mare iluzie? -Ai putea sa fii mai explicita? - Pai, trecutul inseamna amintiri, nu? - Adevarat. - Iar viitorul nu e decat in imaginatie. Ambele sunt doar iluzii-amintirile sunt de cele mai multe ori nesigure, iar in privinta viitorului, tot ce putem face este sa speculam. Singurul lucru cu adevarat real este clipa prezenta, care se modifica in mod constant din speculatie in amintire. Deci vezi? Cea mai mare parte a vietii noastre este iluzorie.”