Romanitatea rasariteana. Biserici rupestre din Basarabia

Descriere

Album. Lucrarea aduce in atentia publicului mai putin cunoscutele biserici sapate in stanca din Basarabia, lacasuri de cult nu doar pitoresti, ci si inedite, care reprezinta un patrimoniu nevalorificat, din pacate. Cele mai multe dintre ele se afla pe malul drept al Nistrului.
«Ca un cronicar medieval cumpătat, Mihai Nicolae, autorul textelor, îşi începe prefaţa, intitulată incitant – Sihăstrii de piatră, cu următoarele fraze: „Sihăstriile de piatră se aliniază tăcut pe cursul mijlociu şi nordic al Nistrului. În aval, către limanul Nistrului, pereţii abrupţi ce străjuiesc curgerea fluviului lasă loc câmpiei cu cenuşeri, pământ fertil ca un cernoziom uşor, verticalitatea pietrei pierzându-se în orizontul şesului.” Şi încheie aceeaşi prefaţă: „Pustnicii vieţuitori ai sfintelor lăcaşuri, ermiţi şi oşteni, grămătici şi deopotrivă plugari au fost de-a lungul istoriei forţa mocnită a românităţii răsăritene. Slujind crucii şi celor de-un neam, călugării au transformat sihăstriile lor de piatră în contraforturile unei identităţi brutal asediate.” Bănuiesc în spatele acestor rânduri un om care, neavând nici cel mai mic avantaj meschino-politico-financiar, abia îşi poate reprima un anume sentiment plin de nerv, congener cu cel al românilor de peste Prut, cum se zice. Doldora de date istorice menite să administreze fără prea multe savantlâcuri materialul adunat, cu o bibliografie sănătoasă la bord, autorul nu uită să puncteze pe parcursul pledoariei sale care sunt momentele notabile din istoria bisericii româneşti de pe segmentul răsăritean al diseminării creştinismului. De la mişcarea isihastă şi însemnele parietale incizate pe pereţii sacerdoţiilor, trecând prin analiza minuţioasă a elementelor arhitecturale, până la momentul transformării Basarabiei în gubernie muscălească şi începutul fatidic al procesului de deznaţionalizare, totul este cântărit, filtrat, trecut pe sub o lupă de expert. Stampele fotografice se prezintă într-o condiţie grafică bine pusă la punct, beneficiind şi de un scurt istoric explicativ al autorului prefeţei. Despre Schitul lui Bosie aflăm că mai conservă încă o pisanie din 1675, aflată la intrarea în naos, pisanie care poate fi citită şi în galeria foto alăturată. Următoarele fotografii sunt capturi prezentând detalii din Mânăstirea Peştera de la Butuceni, mânăstire dotată cu 12 chilii săpate în stâncă. În una din fotografii se poate vedea pronaosul de formă neregulată, apoi naosul cu tavan boltit şi altarul în continuarea naosului. În alta, pridvorul săpat în stânca verticală, la peste 60 m deasupra Răutului. O altă fotografie arată peretele de nord al mânăstirii în care sunt săpate trei ferestre. În prim-planul altei mostre fotografice, de data asta în formă de instantaneu, singurul locatar al lăcaşului, Părintele Eftimie, veghează ancestral în chilia mare, rezervată odinioară Stareţului. Într-o altă galerie foto, ni se înfăţişează detaliat complexul monahal Saharna cu biserica rupestră „Buna Vestire”. Coautorul albumului, Mihai Nicolae, povesteşte că Părintele Iuvenalie, vizibil într-unul din instantanee, i-a însoţit până în vârful stâncii Grimidon, acolo unde, potrivit tradiţiei, schimnicul Vartolomeu Mână Strâmbă a aflat amprenta tălpii Maicii Preciste. Următoarea galerie are drept subiect biserica rupestră „Înălţarea Sfintei Cruci” de la Mânăstirea Japca, situată undeva la sud de Soroca şi Camenca. Se pot vedea uşile de trecere dintr-un compartiment în altul, care au fost înlocuite prin secolul al XVIII-lea cu arcade mai largi. De departe cea mai captivantă galerie fotografică este cea care prezintă mânăstirea rupestră Ţâpova, aflată pe malul drept al Nistrului, lângă satul Ţâpova. Aici şi-ar fi aflat moartea miticul Orfeu. Până în prezent s-au descoperit vreo 500 de inscripţii parietale aparţinând perioadei pre-creştine, inscripţii care, din păcate, nu apar în fotografii. Apar, în schimb, mostre privind cele trei complexe rupestre, primul – Biserica „Sfintei Cruci”, înconjurată de câteva chilii construite prin secolele al XI-lea şi al XII-lea, al doilea complex – Biserica „Sfântul Nicolae” (sec. XIV-XV) şi al treilea – cel mai impresionant – un complex alcătuit din 18 schituri supraetajate ce comunică între ele printr-o arteră de coridoare şi scări, săpate în stâncă şi datând de prin secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea. În fotografii se poate vedea şi bolta semisferică ce imită cupola, de asemenea săpată în stâncă.» (Igor Mocanu)