Texte filosofice

Descriere

Cu o prefata de Dumitru Ghise si George Purdea

Din cuprins:

Originile filosofiei
Cuprinzatorul
Exigenta neconditionata
Constiinta culpei ...s.a.

“Textele filosofice“ reprezintă o colecţie de gânduri actualizate într-o perioadă de circa patru decenii din opera filosofică a lui Karl Jaspers. Deşi scoase din contextul lor originar, studiile cuprinse în volumul de faţă exprimă, într-un mod concis şi esenţial, liniile călăuzitoare ale creaţiei filosofice.

în primul rând, preocupările de filosofie pură se găsesc în Originile filosofiei şi Exigenţa necondiţionată. Originile filosofiei este o meditaţie cu privire la actul pur al filosofării. Originea filosofiei nu se confundă cu începutul cronologic al acesteia, ci este o “mişcare” care se desfăşoară, după Jaspers, în trei timpi.

Mai întâi “eruperea” actului de a filosofa se datorează uimirii: doar prin uimirea dezinteresată manifestată printr-o curiozitate inocentă este posibil să păşesc autentic pe calea filosofării şi cunoaşterii. întrebându-mă în mod “naiv”: “Ce sunt toate acestea?”, “De unde provin?”, mă desprind de cotidianitatea obişnuită şi încerc să formulez un răspuns fără nici un fel de utilitate practică, mânat doar de satisfacţia în sine a găsirii unei soluţii filosofice. Primul moment este echivalent cu trezirea din “somnul dogmatic”.

Ulterior, spiritul filosofic este avid de certitudine. Prin urmare, el pune la îndoială cunoştinţele acumulate şi caută, ca “spirit geometric”, piatra de încercare în faţa oricărei critici venite din partea scepticului. Acest adevăr “clar şi distinct” este exprimat sub forma cogito-ului cartezian cogito, ergo sum. Chiar dacă m-aş îndoi de tot, nu mă pot îndoi de existenţa mea care gândeşte. îndoiala “metodică” devine al doilea moment al “mişcării” de constituire a originii filosofiei.

în sfârşit, prin filosofare eu trebuie să mă raportez la propriul sine şi să fac faţă unor situaţii-limită: moartea, hazardul, nesiguranţa. în raportarea la aceste situaţii, omului i se poate revela atât nimicul, cât şi fiinţa autentică.

Prin urmare, originile filosofiei se află în uimire, îndoială şi capacitatea de a face faţă situaţiilor-limită. Totuşi, aceste trei mijloace sunt incluse în facultatea omului de a comunica şi a se raporta în mod liber la ceilalţi.
Exigenţa necondiţionată caută “condiţiile” de posibilitate ale necondiţionatului existenţial. Necondiţionatul autentic, deşi întemeiat în mod raţional-etic, are o natură existenţială: el provine dintr-o libertate bine orientată. Necondiţionatul existenţial presupune alegerea binelui şi ocultarea răului. Ea se produce cu prilejul a trei ocazii:

a) morală: atunci când omul alege binele (datoria) în virtutea legii morale şi se fereşte de înclinaţiile simţurilor;
b) etică: atunci când acţiunea are un fundament pur, ignorând chiar conservarea propriului sine;
c) metafizică: atunci când motivul acţiunii are ca esenţă iubirea.

Jaspers consideră că doar prin împletirea celor trei planuri (orizonturi) de alegere se realizează necondiţionatul. Deşi la baza necondiţionatului se află iubirea (“Iubeşte şi fă ceea ce vrei!” – Augustin), omului îi este imposibil să trăiască permanent în iubire fiind nevoie de constrângerea raţiunii în faţa pasiunilor şi de neîncrederea în faţa impurităţii motivelor noastre.

în al doilea rând, preocupările de logică filosofică se găsesc în studiile Cuprinzătorul şi Conceptul de credinţa filosofică. Cuprinzătorul este orizontul transcendenţei fiinţei care depăşeşte orice sciziune finită de forma subiect-obiect. Cuprinzătorul, la fel ca fiinţa, nu este obiectual, nu se reduce la o vizare cogitativă determinată. Dimpotrivă, el este transcendentul, înţeles fie ca Dumnezeu, fie ca lume.

Credinţa filosofică se deosebeşte pe de o parte de credinţa revelată de tip teologic, iar pe de altă parte de credinţa ştiinţifică, aceasta din urmă având drept instrument de cercetare a fiinţei intelectul. Credinţa filosofică, în dorinţa de “a se ilumina pe sine” nu lasă nimic neexplorat, neîmpăcându-se cu lucrurile “aşa cum sunt”. Ea se raportează la cuprinzător, acesta reunind eul înţeles pe rând ca: fiinţare factică, conştiinţă de sine, spirit şi existenţă. Credinţa filosofică, întemeindu-se pe tradiţie, se menţine într-un dialog neîncetat cu aceasta, nesupunându-se acesteia, ci actualizâdu-se ca filosofare liberă.

în al treilea rând, Jaspers tratează probleme de filosofia istoriei în studiile Conştiinţa culpei, Filosofia în viitor, Condiţii şi posibilităţi ale unui nou umanism, acestea fiind presărate cu elemente specifice metafizicii sale. în Conştiinţa culpei Jaspers face o analiză a culpei purtate de poporul german la sfârşitul celui de-al doilea război mondial. Prin procesul de la Nürnberg poporului german i se aduc patru invinovăţiri: culpa criminală, culpa politică, culpa morală şi culpa metafizică. în următoarele două studii se problematizează natura umană în legătură cu esenţa sa ca fiinţare orientată înspre transcendenţă. Sensul filosofiei îi oferă omului capacitatea de a se cunoaşte pe sine şi de a se păstra ca fiinţă independentă. Acesta se reduce la trei aspecte:

1. Filosofia nu oferă adevărul, dar îl poate ilumina, sugera. Atingerea adevărului este o problemă privată specifică fiecărui individ.
2. Cu ajutorul filosofiei ne putem domina propriile gânduri în loc să ne lăsăm copleşiţi de acestea.
3. Filosofia ne conduce spre operaţiile fundamentale ale gândirii, ajutându-ne să ne desprindem de dogmatismul periculos. Astfel, umanitatea din om îl face să considere viaţa drept o încercare.

în sfârşit, filosofia social-politică este abordată de Jaspers în lucrarea Originea şi sensul istoriei. Aici filosoful german are o perspectivă universală asupra ştiinţei moderne, tehnicii moderne, situaţiei actuale a lumii, viitorului lumii, sensul istoriei, unitatea istoriei.

în Umanitatea lui Goethe, scriitorul german este considerat “cel mai bogat om al epocii moderne”. Totuşi, acest om nu poate fi redus la o imagine, deoarece el este tocmai fiinţarea care se construieşte permanent prin activitate. Deşi model, Goethe nu aparţine vreunei tipologii umane generice. Gândirea sa este practică: spontaneitatea şi nu regula îl înalţă pe om, activitatea nemijlocită şi nu contemplarea rece îl apropie pe om de mântuire. “Nu poţi cunoaşte decât ceea ce iubeşti.”

Articol scris de Rareş Damian