Beatriz si corpurile ceresti

Descriere

Intorcand spatele Madridului, prietenei Monica si unei familii claustrofobe, altfel de conditie buna, pentru a se descoperi pe sine, Beatriz de Haya, de 18 ani, isi incearca norocul la Edinburgh, un oras in ambianta caruia reusita introspectiilor ei nu pare deloc infailibila, dar de unde, dupa patru ani, se intoarce acasa cu o coafura indrazneata, o diploma de studii de literatura engleza, cu "activul" experientei celei dintai amante, Cat, si, fara vreo predispozitie sexuala segregationista, si acela al celui dintai amant. Dar toate astea nu fac deloc sa-i alunge spleen-ul, ei, care fusese crescuta de o caricatura de pereche de parinti si care-si tarase episoadele depresive ale vietii dintr-un oras in altul, de la un an la altul, intre o sedinta la psiholog si una cu droguri. Iar distanta pusa o vreme intre ea si orasul in care se intoarce o face sa devina si mai circumspecta, sa priveasca aglomerarea urbana din care evadase drept o cloaca, "un oras murdar, cenusiu, prost proiectat si fara chip". Revederea cu Monica are loc intr-o clinica psihiatrica, de reabilitare, capat firesc al unei cariere clasice urmate de prietena din copilarie pe scena drogurilor. Si aici si explodeaza romanul Luciei Etxebarria, in episoadele dedicate retrospectiv de cele doua protagoniste copilariei si anilor lor de tinerete, povestii de iubire pasionale dintr-o Spanie "noua", cea a anilor 80 si 90.
Cultura iubirii este expusa de scriitoare pe coordonatele etapelor hetero-, bi- si homosexuale, pe care le parcurg eroinele, pentru ca in finalul romanului, Bea sa enunte: "In lumea asta exista milioane de perechi care si-au construit o relatie prin vointa si prin mici renuntari.
Exista milioane de fiinte care nu pretind din partea celuilalt o compatibilitate de suta la suta in ganduri si in gusturi. Obsesia perfectiunii, setea de absolut, frica de obisnuinta, dorul nesfarsit pentru ceea ce nu poti avea, refuzul constant de a ne accepta asa cum suntem si de a-i accepta pe ceilalti asa cum sunt, acestea ucid dragostea." Stilul tinerei autoare basce exploateaza cu dezinvoltura o pledoarie "astronomica", abordata insa cu temperanta, cu doar cateva "excese", suficiente pentru a marca apartenenta spiritului la un tot, care il inglobeaza si-l defineste, fara insa a putea sa-l vindece vreodata de incurabilul conditiei umane. Dar castigul lecturii romanului este descoperirea unei naratiuni care nu face concesii pudibonde si al unei scriituri riguroase, refuzand liniaritatea, transformand o catastrofa a vietii de rand intr-un excelent roman.