Despre băutură

(…) cum e „băutura” lui Bukowski? Continuă, creativă, fără număr. Bukowski este, se poate spune așa, un băutor profesionist și are ce ne învăța, iar pentru cei care nu-l iubesc deja, această antologie face dreptate și e un must-read. Pentru fani, se știe: toate cărțile sale sînt must-read. 

Ceea ce e fascinant la aceste texte e că ele nu se referă numai la alcool. Băutura e, la Bukowski, nu doar însoțitoarea cotidiană a unei existențe boeme, duse la limita ratării fizice, sociale și psihice. Alcoolul, în formele lui variate (cu obișnuințe, mărci și genuri preferate), e o substanță programatic intelectualizată, legată asumat de scris, de rostul existenței și de o perspectivă voit defazată asupra realității. (…) Fără să-și fi propus vreo etică exemplară, Charles Bukowski a transformat alcoolul dintr-o adicție personală, într-o recurență literară de luat în seamă. Pînă la urmă, e ceea ce face orice scriitor bun, indiferent de materialul cu care lucrează.

O carte fragmentară, autoreferențială pe alocuri, cu multe referințe despre viață și despre scrisul ca aventură existențială, o antologie de texte din scrisul – și mărturisitul, avem și bucăți de confesiuni/amintiri dintre cele mai abrupte – de mare întindere și amplitudine narativă al celui care a fost Charles Bukowski. O figură aparte în literatura americană, care nu a dus lipsă de pilangii profesioniști de cursă lungă, nu știm cine ar fi cîștigat un turnir băutoresc [sic!] cu Poe, Faulkner, Hemingway, Scott Fitzgerald și Bukowski, puși la aceeași masă. Avem la îndemînă frînturi din diferite proze ale lui Bukowski, cu el însuși ca protagonist. 

Despre băutură e o antologie alcătuită de biograful și editorul său Abel Debritto, cel care i-a mai antologat lui Bukowski în volume separate și părerile despre dragoste, pisici, scris, moarte și viață. În scrisori e prozator, în povestiri oralizează de parcă s-ar adresa cuiva la un pahar, dezordonat, dar fermecător, sărind de la una la alta, și întorcîndu-se la cîte ceva, de care și-a mai adus aminte o chestie, iar într-un fragment de interviu se minunează că după ce și-a luat o pauză de zece ani de la scris, pentru a se consacra băuturii, ceea ce, crede el, e tot o formă de artă, a găsit energie să se apuce din nou, asta fără să renunțe la băut. (…) O înțelepciune de om care a dormit în rigolă se simte în proza lui Bokowski care pare alcătuită din petice multicolore cusute laolaltă imprevizibil, cu un ac și o ață fermecate. Aici poți da peste orice: de la întîmplări de tot soiul, prilejuite de întîlniri cu amicii de pahar sau de sticle de bere, de vin, ori de tării, la dialoguri delirante de beție, pînă la sfaturi date începătorilor și pînă la constatarea tîrzie, repetată, că toți prietenii săi sînt morți, ceea ce, firește, se cuvine subliniat bînd ceva în memoria lor și pentru a sărbători propria sa supraviețuire.