O dimineaţă la vînătoare

     

Ce pot spune aici, fara a strivi corola de minuni, este ca m-a impresionat talentul autoarei de a plonja in epoca, de a imbina cele doua tipuri, roman istoric si crime novel, intr-un produs final care se citeste cu o placere pe care n-am mai simtit-o de mult la un debutant. Este, asa cum remarca si Marius Mihet, de o naturalete pe care n-o capata asa-zisii mari romancieri nici la a zecea carte. O alta calitate care mi-a sarit in ochi a fost deghizarea unui al treilea tip de roman sub faldurile caftanelor celor doua mentionate mai sus: romanul feminist. Sofia Scriban este altfel si este construita ca atare fara a apasa pedala intr-un mod strident. Stilistic, cartea Ligiei Ruscu este o reusita. Constructia e impecabila. Actiunea da dependenta.

     

…daca e amator de fictiuni istorice, l-as indemna sa aleaga cu incredere O dimineata de vinatoare de Cristina Ruscu (Editura Polirom), un roman cu suspans si culoare istorica din belsug.

     

Romanul O dimineata la vinatoare, de Ligia Ruscu, e senzational. A aparut in vara aceasta si se poate spune ca este un dublu debut – al autoarei (care, la 47 de ani, intra in literatura cu o lovitura de maestru) si, desi vi se va parea poate nerezonabil ce zic, eu zic ca avem de-a face cu primul roman istoric adevarat din literatura romana (mi-ar placea sa imi dati contraexemple, abia astept sa comentam dupa ce cititi cartea!). Si mai e un mare merit in venele de istorie din acest roman: autoarea reuseste sa dea la o parte pacla ideologiilor ulterioare si sa ne dea o versiune la dimensiunea umanului, ca si cum te-ai intoarce de-adevaratelea cu mintea la 1832 si n-ai sti nimic din ce va urma, cui i-a dat si cui nu i-a dat istoria prim-planul in deceniile care au urmat.

     

Nu fac statistica aici, dar merita subliniat ca intr-un fel, O dimineata la vinatoare vine sa umple niste goluri. Unul e cel de perspectiva, reconstituirile neideologizate de epoca si de imaginar colectiv fiind, cum am vazut, deficitare. Celalalt se refera strict la perioada. Daca parfumul fanariot a aprins curiozitatea prozatorilor romani (ca si frenezia revolutionara pasoptista), daca balcanismul i-a cucerit pe destui (de toata mina), despre tranzitia aceasta, despre deceniile in care Tarile Romane se reoccidentalizeaza sub presiunea modelului francez si cu sprijin rusesc nu s-a prea scris nimic valabil. Pe acest fundal, o serie de intimplari de tip policier (declansate de un accident cinegetic, care se dovedeste a fi o crima) nu e numaidecat o gaselnita, cit un fapt ce tine de stilistica epocii. N-am sa stric, deci, placerea cititorilor, devoalind faptasul si urmarind rationamentele detectivistice din roman. Rolul unui cronicar dezinteresat de politicile literare nu e sa impuna nici premii, nici sa stirneasca emulatie printre colegi (asta, totusi, n-ar fi rau), ci sa indice prompt meritele unei carti atunci cind altii intirzie s-o faca. E cazul acestui debut in proza al Ligiei Ruscu.

     

Prin naturalete, finetea executiei, prin ritmul alert construit din pasi molcomi si nu in ultimul rind prin inteligentul dialog intre prezent si trecut pe care il propune in fundal, romanul Ligiei Ruscu convinge pe deplin si se constituie in, pesemne, cea mai colorata si izbutita oferta a anului de pina la aceasta data.