Puhoaiele primăverii

     

Seria Ernest Hemingway are ca noutate primul roman, Puhoaiele primaverii, o satira a lumii literare. Noutate este si volumul lui Dylan Thomas, Portret al artistului ca tinar ciine, cuprinzind povestiri cu caracter autobiografic. Si inca un autor ratat de juratii suedezi, desi merita cu prisosinta Premiul Nobel, Chinua Achebe: Sageata lui Dumnezeu prezinta lumea africana sfisiata intre cutume si progres.

     

Scrisa in 10 zile, cartea de fata este o satira la adresa scriitorilor cu un stil pretentios, rindurile oferite de Hemingway fiind cit se poate de simple, oferite intr-un stil direct, clar, fara prea multe mijloace artistice, un puhoi de cuvinte eliberat inainte de venirea primaverii, ce reprezinta metaforic succesul lui viitor. Cartea nu este considerata un succes de catre critici, majoritatea fiind nemultumita de atitudinea scriitorului fata de restul colegilor de breasla, adepti ai stilului judecat de Hemingway. Alte surse sustin ca opera de fata ar fi fost scrisa doar pentru ca Hemingway sa scape de contractul pe care il avea cu editura Boni & Liveright, insa autorul a negat acest lucru. Un alt scriitor recunoscut atit pentru calitatea operei sale, cit si pentru excentricitatea sa, si anume F. Scott Fitzgerald, considera romanul de fata o capodopera.

     

Aparuta in acelasi an, 1926, ca mult mai celebrul roman The Sun Also Rises (tradus in romana cu titlul Fiesta, Polirom, 2008), nuvela Puhoaiele primaverii, la prima vedere mai putin ambitioasa, grabita, este in acelasi timp concisa si jucausa, de o neseriozitate deranjanta, derutanta, doar aparenta sau incintatoare, in functie de asteptari. (...) In fond, nota Hemingway cu aproape un secol in urma, oricare dintre cititorii sai s-ar putea hotari sa spuna o poveste la fel de buna, iar daca s-ar hotari si ar duce treaba la bun sfirsit, el ar fi dispus sa rescrie pasajele noii opere care i s-ar parea mai neizbutite. Generos-ironic, naratorul se retrage brusc, ca dintr-o relatie care ar fi putut foarte bine functiona in conditiile date.

     

Subiectul Puhoaielor se consuma intr-o America cenusie, la propriu si la figurat. Un june muncitor, fara prea multe perspective existentiale, baladeaza intre un pub si altul, cautind un drum intre nicaieri si niciunde si impartindu-si sentimentele intre trei femei: o sotie care l-a parasit si doua care-i dau tircoale. Si e pentru prima data cind vocea auctoriala a scriitorului iese din text si face comentarii dintre cele mai juste: despre literatura, despre cum se scrie, despre cum a scris acest roman. Despre cum se scrie un roman. Arta romanului nu-l poate ocoli pe acest remarcabil, devotat meserias, un real profesionist al prozei. Fie si numai pentru aceste scurte pasaje, in intregime citabile, si tot putem spune ca avem de-a face cu o carte excelenta. Portrete, stari, emotii, mici detalii de scenografie epica si, evident, gestionarea indeciziei eroului, realizata cu mare maiestrie. Arta marelui prozator vine din geniul sau de a scrie concis si la obiect. Nu a invatat sa scrie bine, a scris bine de la inceput pina la sfirsit. Considerat less important in ansamblul operei, parerea mea e ca o (re)lectura atenta a romanului ar putea duce la o reala reconsiderare din punct de vedere critic a lucrarii pe care avem acum ocazia s-o tinem in mina.

     

Puhoaiele primaverii este, totusi, mai degraba o anti-nuvela, un exercitiu in contra afectarii din literatura. Ernest Hemingway cauta, in definitiv, un sens comic pentru intimplarile absurde care ne rezuma vietile. The New York Times constata just: «In ultima instanta, scopul acestei carti este acela de a amuza. Si asta reuseste din plin». Tinarul Hemingway intretine un dialog cu cititorul, caruia ii scrie, in corpul nuvelei, pentru a-i da explicatii, pentru a-l ironiza, pentru a-l provoca. Tinarul Hemingway scrie neserios, dar orgolios, concis, dar derutant. Tinarul Hemingway inventeaza aceasta poveste fantastica: Yogi Johnson, supravietuitor al Primului Razboi Mondial, si Scripps O’Neill, scriitor aspirant, prabusit repede in resemnare, sint colegi la o fabrica de pompe din micul oras american Petoskey. Ar putea deveni prieteni, dar nu devin. Amindoi cauta o femeie. Yogi duce cu sine o trauma (ridicola) din razboi, Scripps duce pasarea pe care a gasit-o in noaptea in care a inceput sa vagabondeze spre Chicago. Sarmanul Scripps este parasit de nevasta si isi „reface” de doua ori viata pe parcursul nuvelei, la fel de superficial si de inutil.