București. Praf și sînge

     

... o carte-reportaj Bucuresti. Praf si singe de Malgorzata Rejmer, traducere de Luiza Savescu, investigind trei perioade ale istoriei capitalei – contemporaneitate, anii comunismului, deceniile interbelice, toate cu privirea clara de strain.

     

De fapt, aceasta carte a aparut din necesitatea de a gasi raspunsuri la anumite intrebari de-ale mele – unele dintre acestea erau: De ce comunismul a fost atit de specific in Romania si nu a avut o opozitie majora, care ar fi putut sa-l contrabalanseze? Si de ce are, in acelasi timp, o puternica influenta nationalista? Personajul Ceausescu, mi-am dat seama atunci, este o figura-cheie in deslusirea acestor intrebari. Am avut si senzatia ca in actualitatea Bucuresti-ului se reflecta anumite probleme din Varsovia. Altfel spus, Bucuresti. Praf si singe este legata, in primul rind, de fascinarea mea de aceasta lume, de intrebarile si indoielile mele, o incercare de a povesti cum vad eu Romania si, implicit, Bucuresti-ul. Iar polonezii au reactionat foarte bine la aceasta carte; m-am intrebat, inevitabil, si cum vor reactiona romanii la aceasta carte. (...) Fiecare parte a cartii are o alta functie si o anumita stilistica. Prima parte reflecta impresia mea personala si se concentreaza mai mult pe fascinarea si uimirea pe care le-am avut vazind Bucuresti-ul. In a doua parte am incercat sa arat specificul comunismului romanesc si, prin acesta, sa incerc sa inteleg Romania contemporana. In a treia parte incerc sa reproduc cum mi-am imaginat eu Romania interbelica din fotografiile vechi ale lui Nicolae Ionescu – pentru ca imi plac foarte mult fotografiile lui, mai ales cele cu Bulevardele Balcescu si Magheru; le am chiar pe masa mea de acasa. Am incercat sa nu ma departez de faptele istorice, sa fiu obiectiva, dar am ales din acestea si ceea ce imi era mai aproape. In cele din urma, partea a patra este cumva un jurnal al realitatii de acum.

     

Este un Bucuresti al paradoxurilor, al ambivalentelor. In centru, Bucurestiul este urbanizat, dar si plin de incordare, de tensiune, de vociferari. La periferie, este un sat. Primele mele experiente au fost uimiri continue. De la inceput am rezonat cu Bucurestiul si am simtit ca-mi raspunde la anumite intrebari, ca pot raspunde haosului. Si am rezonat cu frumusetea Bucurestiului. Cred ca Romania a fost, mult timp, stigmatizata. S-a vorbit despre Romania prin prisma unor stereotipuri, foarte simplist. Multi polonezi au avut o imagine deformata asupra Romaniei. Pe de alta parte, stiu ca volumul pe care l-am scris este din perspectiva mea, din acest motiv mi s-a parut inspirat ca Editura Polirom l-a publicat in colectia „Ego-grafii”.

     

Cartea asta este ca picatura amara din Romania. Malgorzata Rejmer, o poloneza tinara foarte talentata, scrie despre tot ce ne marcheaza negativ in Bucuresti: cladirile vechi, ca niste cutii de carton, ciinii vagabonzi, Casa Poporului – pentru care s-a demolat un cartier extraordinar, biserici si case extrem de valoroase -, ruralul implantat in urban, cutremurele si resemnarea in fata lor, cu radacina in „Miorita”, precum si despre firmele de pompe funebre de pe strada Lizeanu. Gasiti aici Romania urita, gasiti fenomenul Pitesti, il reintilniti pe Ceausescu, providentialul, salvatorul, regretatul, conducatorul dupa care jinduiesc toti romanii, dar si relationarea inconfundabila cu taximetristii din Bucuresti.

     

In Bucuresti. Praf si singe (ed. Polirom, 26,95 lei), Malgorzata Rejmer descrie in maniera reportericeasca un Bucuresti pe care noi am uitat sa-l mai observam. Detaliile polonezei ne trag de pleoape, deschizindu-ne ochii.