Marele Declin: Cum decad instituțiile și mor economiile

     

Marele Declin este formula prin care istoricul britanic desemneaza un fapt, un proces si un imens „rezervor de sens istoric”: decaderea Occidentului. Semnele acestei decaderi sint demult evidente: ritm al cresterii economice dramatic incetinit, crize economice, datorii care impovareaza statele si care sint pe cale sa le plaseze in situatii de faliment, populatie imbatrinita, miscarii antisociale tot mai dese si mai violente. Legat de acest inventar, una dintre primele observatii pe care le face Ferguson este aceea ca, atunci cind se incearca diverse scenarii de explicare cu privire la Marele Declin, accentul cade, disproportionat (si, pina la urma, contraproductiv) pe efectele vizibile ale acestuia si nu pe cauzele care au provocat aceasta stare de fapt. Cartea sa e, de fapt, chiar despre aceasta: despre cauzele care au provocat Marele Declin, despre „cum” s-a ajuns aici, despre „cum a fost cu putiinta”. Despre cum, utilizind o formula memorabila a lui Lucian Blaga, „realitatea a ajuns ruina unui basm”.

     

Scriind cu o buna documentare in spate, fara crispari si fara a incerca sa fie un critic ardent a ce se intimpla, ironic si bonom la tot pasul, dar cu idei proprii si ferme despre ceea ce pune in discutie, Niall Ferguson ne ofera o rara ocazie de a percepe o realitate fluida de citeva secole. Toate exemplificarile si raportarile istoricului mi se par corecte, ca si judecatile de valoare. Occidentul e devitalizat, institutiile lui au slabit, banii se aduna in alta parte, doar nori negri se duc spre SUA si Europa. Democratia scirtiie, pentru ca institutiile, de toate felurile, ale acestui esafodaj de legi nu mai fac fata realitatilor concrete. Oameni, bani, institutii. Paginile despre educatie si invatamint si consecintele lor pe termen mediu si lung sint un bun indreptar pentru cei din bransa de la noi. Ca tot e de actualitate bombaneala pe tema educatiei. Marele Declin, cum defineste istoricul britanic ceea ce ne paste, nu poate fi evitat. E vorba doar de timp. Studiul acesta, cam pesimist – „Impotriva tehnoptimismului” se numeste un subcapitol –, este dedicat fiului cel mic al autorului. Asta ar putea fi, totusi, un semn bun.

     

Rezultatul este pe masura: apelind la fapte relevante pentru propriul cimp de expertiza, universitarul socoteste suficiente argumentele depistate, astfel incit sa-si sustina tezele declinocentrice. In fapt, daca inlocuim, din subtitlul cartii, cuvintul „declin” cu cel de „metamorfoza” si verbul „a muri” cu „a regenera”, materialul cu ajutorul caruia se pledeaza poate ramine acelasi, dar capata un cu totul alt sens, mai putin subiectivizant. Cum se metamorfozeaza institutiile si cum se regenereaza economiile spune acelasi lucru: ca, pe plan institutional, se produc schimbari radicale, ca institutiile, dar si economiile sint angajate intr-o dinamica ce le transforma radical, pina la a le face de nerecunoscut. Nimic mai mult de atit nu poate fi insa asertat pe baza stiintifica. Restul sint proiectii, fantasmari, opinii, clisee. Desigur, globalizarea este un proces care obliga la reluarea chestiunii vietii si a mortii civilizatiilor, iar crizele economice constring specialistii sa caute remedii, dar si raspunsuri la intrebarea despre cauzele care le-au dat nastere.