Vrajmas

     

Vrajmas ramine un roman memorabil. Fiindca evolueaza pe marginea obsesiilor care, nefiind ale mele sau ale altora, apartin totusi epocii noastre mai mult decit sintem dispusi s-o recunoastem. Inaintea altor tendinte, apocaliptismul ne e propriu si, constient sau nu, ne revendicam prejudecatile din superstitii de tot soiul. Tehnologiile nu ne-au vindecat de predilectia pentru gindirea magica. Ne-au destructurat-o doar si i-au risipit coerenta de alta data. Asa incit, inainte sa ne grabim sa vedem aici un vitraliu facut din cioburi abia asortate, am face bine sa constientizam adevarata natura a acestei bizarerii prozastice: Vrajmas e pur si simplu o oglinda. Care nu deformeaza deloc.

     

Astfel, romanul este o colectie de citate si ziceri, de pagini de internet si de mesaje pe care, avide, personajele le citesc sau le cred, incercind sa se eleveze, sa se deschida catre lumea cealalta, catre un univers paralel; si, in masura in care cititorul citeste (si deci se informeaza) precum personajele, se descopera „prins” in lumea aceasta. Este aceasta realitatea sau doar imaginea pe care o crede LIS drept reala (in fine, veridica?). Oricum ar fi, romanul este o enciclopedie a teoriilor conspiratiei, a materialului imens pe care oamenii obisnuiti il consuma la fel cum consuma alimente si servicii.

     

Romanul lui Liviu Ioan Stoiciu, Vrajmas dezvolta o intriga inspirata din mitologia pagino-ortodoxa proprie spatiului spiritual romanesc, asortata exhaustiv si uneori de prisos cu elemente de mitologie pseudo-scientista, de toate culorile posibile, transmisa prin site-urile internetului. (...) Meritul cel mai mare al romanului – din punctul de vedere al realizarii literare – apartine, de fapt, naratiunii propriu-zise. Asimilind lectiile de virtuozitate ale unor maestri ai genului, precum Vasile Voiculescu ori Mircea Eliade, Liviu Ioan Stoiciu ne proiecteaza Intr-o atmosfera mitico-magica, cu elemente pagino-crestine, cu o puternica valenta emotionala. (...) Impreuna cu aceste texte, naratiunea propriu-zisa din romanul Vrajmas reprezinta o proba care pledeaza pentru harul de netagaduit al scriitorului Liviu Ioan Stoiciu pentru domeniul literaturii cu tenta magico-fantastica.

     

Cartea e scrisa cu pasiune si har pe mai multe planuri si vazuta din prisma a mai multor personaje: calugarul Iordache, ziaristul Ivan, femeia Oana si autorul insusi care le detine cheia desfasurarii spre ziua fatala si a infatisarii lor dinaintea judecatii de apoi, a judecatii noastre, a propriilor lor judecati etc., nu ai cum sa nu remarci simtul grandiosului, cuprinderile si perceptiile spirituale enorme, maretia si monumentalitatea acestor personaje in solidaritate cu framintarile autorului.

     

Un roman febril de 500 de pagini, in care liminara sinceritate transpare din toate meandrele confesiunii narativizate este Vrajmas de Liviu Ioan Stoiciu. (...) N-as putea spune cu certitudine daca romanul Vrajmas este o carte mare sau nu. Scriitorul se poate depasi pe sine cind va avea revelatia capodoperei si o va marturisi cu sinceritatea cu care si-a obisnuit cititorul. Dar este cu siguranta o carte provocatoare prin modul in care incita spiritul si obliga la reevaluarea unor poncife, certitudini, limite.