Emanciparea privirii. Despre binefacerile infidelității

     

Aici autorul ne delecteaza analizind texte vechi, demonstrind ca ele mai pot respira din colbul altor vremuri numai asa, prin incongruentele, prin deficientele, prin retardarea lor silistica, prin patina adesea corodata a timpului care le-a cuprins, cu alte cuvinte prin expresivitatea lor involuntara. Este aceasta si un argument in favoarea revizitarii unei literaturii altfel desuete, iar sansa vine tocmai din ceea ce descalifica aceste texte, particularismele lor demodate si iregularitatile care le strabat. Insa, in lumina lecturii pe care o realizeaza Eugen Negrici in Emanciparea privirii. Despre binefacerile infidelitatii ele stralucesc mai abitir ca diamantele.

     

Emanciparea privirii este un volum ce pastreaza ambitia textelor ce il formeaza (si in special a Expresivitatii involuntare), ceea ce ii asigura puterea si fascinatia.

     

Caracterul de tratat al volumului lui Eugen Negrici se desprinde din teoretizarile atente in urma aplicarii unor metode diverse de analiza a modului prin care golurile semantice presupuse de teoria receptarii sint umplute de coautor. Fie ca se recurge la stilistica sau la diverse forme de arheologie literara, abordarea stenica a exegetului este mereu captivanta, reusind sa isi motiveze cititorii spre delectare intru imperfectiune... Dinamic, didactic si necesar, volumul lui Eugen Negrici aduce practica criticii romanesti cu un pas hotarit mai aproape de sinusoidele teoriei literare contemporane la nivel mondial.

     

Emanciparea privirii „aprofundeaza si actualizeaza”, cum spune autorul, o carte devenita reper prin curajul intelectual si critic pus la bataie in anii de dominatie a esteticului si de literaturocentrism. Expresivitatea involuntara spunea, in 1977, ceea ce acum vedem cu totii: ca valorile artistice nu sint imuabile si inatacabile prin includerea lor intr-un canon rezistent ca tablele legii. Ca, in timp, experienta de lectura si aportul de semnificare difera, o generatie valorizind altfel decit precedentele. In fine, ca valorile de expresivitate pot fi mai importante sau, in orice caz, mai utile unei discutii critice decit valorile estetice consacrate prin critica, prin scoala si prin Academie.

     

Pariind, si de data aceasta, pe receptor si acordind un spatiu consistent analizei artelor vizuale, Eugen Negrici reitereaza provocatoarele sale interpretari de altadata intr-o carte noua, de o surprinzatoare originalitate, in care literatura nu mai este privita ca forma suficienta siesi, expresie sui generis a unor valori absolute, ci ca o experienta estetica si existentiala obisnuita, marginala chiar, de o valoare mereu relativa si negociabila. Ii revine cititorului infidel (innobilat cu titlul de „coautor”) rolul de a resuscita formele literare canonice dintr-o perspectiva cu adevarat novatoare, care sa le scoata din inertia plicticoaselor noastre deprinderi de lectura. Or, titlul prezentului studiu (Emanciparea privirii. Despre binefacerile infidelitatii) tocmai despre asta vorbeste, despre divortul de admiratia obligatorie, de trista previzibilitate a cliseului retruvabila in orice fel de „canon”.