Femei fără bărbați

     

Doar ca scriitoarea nu-si sufoca personajele in realismul dur, prin care sa descrie infernul supunerii, ci prefera oaza de speranta si licarirea unei lumini ce duce spre usa evadarii printr-un lirism ce-ti aminteste de poemele clasice persane si de libertatea absoluta a imaginarului vindecat prin invocarea perpetua a realismului magic, adaptat la sensibilitatea iraniana.

     

Personajele romanului, cinci femei, se izoleaza de lumea exterioara, chipurile, a barbatilor, intr-o gradina miraculoasa, iar naratiunea romanului evadeaza din cosmarul realitatii prin realism magic. Femei fara barbati este un roman minunat despre o lume groaznica pe care-l recomand din toata inima.

     

Asa cum titlul e destul de relevant pentru ceea ce vrea sa reprezinte ideea romanului, substantivul „femei” pare extrem de indepartat de substantivul „barbati”. Se refera, desigur, la cele cinci personaje feminine care nu mai vor sa indure abuzurile si incalcarile drepturilor umane, lucru des intilnit in acea epoca tulbure. Parsipur are o lejeritate incredibila a naratiunii, mizind pe analiza unor traditii si jucindu-se, practic, de-a dumnezeul femeilor napastuite.

     

Femei fara barbati (Polirom, 2014) a stirnit revolta si scirba, a intrigat si a incintat pe ascuns in lumea musulmana, la aparitie, in 1989. De atunci, e un bestseller mondial si nu si-a pierdut din forta de seductie. A ramas un manifest si o revolta, dar mai ales o literatura exceptionala. Shahrnush Parsipur scrie cu o ireala intelegere a nevoii concomitente de a lupta si a trai intr-o poezie. Este o intelegere profund feminina a vietii, pe de-o parte cumplita vointa, pe de alta parte fragilitate, impreuna intr-un tot delicat, dar invincibil. Femei fara barbati este, de aceea, mai ales despre curaj.

     

Femei fără bărbați a autoarei iraniene Shahrnush Parsipur (Editura Polirom, 2014) este o alegorie, o carte „concept”, o formă de exil, dar şi o formă de protest a femeii universale în cultura şi societatea persană încorsetată în reguli şi tradiții discriminatorii. Personajele sînt cinci femei, destine şi caractere diferite, incapabile să supraviețuiască în realitatea imediată. Deşi povestile se ţes treptat, aducînd în prim-plan una cîte una protagonistele cărții împreună cu poveștile lor de viaţă, planul narativ oscilînd continuu între vis şi realitate, autoarea reuşeşte să lege epic destinele celor cinci într-un artificiu fantastic, magic, parabola devenind una memorabilă pentru restul femeilor, prizoniere ale propriilor vieți. Mahdokht (o tînără profesoară altruistă), Faeze (o fată bătrînă îndrăgostită de bărbatul prietenei ei), Mounes (o tînără ucisă de propriul frate), Zarrinkolah (o prostituată gata să înceapă o nouă viaţă) şi Doamana Farrokhlagha Sadroddivan Golechehreh (femeie înstărită, de o vîrstă respectabilă ce îşi ucide soțul tiran într-un accident), toate îşi găsesc refugiul în Gradina lui Farrokhlagha.  Spațiu magic, grădina are menirea de a proteja, de a vindeca. Căci în interiorul ei sînt acceptate vieți zbuciumate, ferite de înfricoșătoarea perspectivă a realităţii în a cărei existență nu îşi are nici locul, nici sensul. Aici timpul nu are semnificație. Îngrădită de un gard, cu spatele către sat şi mărginită doar de un rîu, grădina simbolizează o oază de liniște şi pace în viaţa acestor femei. Soluționarea magică a destinelor în acest spațiu mitic este o parabolă a libertății. Motiv pentru care această carte a fost interzisă de către cenzura iraniană.