Acte originale / Copii legalizate

Intr-o astfel de situare, primele doua carti ale lui Gheorghe Craciun, ce constituie debutul unei serii de opere, ar ramine si ele ca reprezentative pentru un autor – ca si Aisbergul poeziei moderne, studiu temeinic, de neocolit intr-un viitor incert – care, fara sa socheze la debut, a adunat prestigiu si notorietate prin ani. Acte originale/Copii legalizate. Variatiuni pe o tema in contralumina (Editura Cartea Romaneasca, 2014) si Mecanica fluidului. Culegere de lectii introductive, cu exemple, definitii, intrebari si 36 de figuri incluse in text (Editura Cartea Romaneasca, 2014, ambele volume beneficiind de cite o prefata semnata de Carmen Musat, editia fiind ingrijita de Carmen Musat si Oana Craciun, fiica prozatorului si gestionara a arhivei Craciun). Multe informatii utile si comentarii pertinente se gasesc in cele doua bine-venite prefete.

O proza elaborata, experimentala, profund originala, exista si in acest roman al lui Gheorghe Craciun, de luat in considerare in reevaluarea sa ca unul dintre prozatorii de virf al generatiei sale.

Acte originale... poate ocupa, in schimb, pozitii decisiv experimentale, de la pariu stilistic la scenariu metatextual de literaturizare a vietii, in afara conventiilor literaturii. (...) Preferind sa scrie proza, si nu filosofie de limbaj, autorul reflecteaza in scris asupra textului ce se construieste sub ochii lui, sub mina lui, inregistrind acest proces cu o camera de perspectiva. Apoi deruleaza imaginile, se priveste lucrind si, din nou, scrie despre aceasta postura, luindu-l ca martor in mod fatis pe lector in constructia acestei complicate masinarii. Mai mult, fara un umor debordant, intuieste totusi jucaus nevoile cititorului si modifica filmul acestei „autobiografii fictional-textuale”, operind demiurgic asupra trecutului, respectiv asupra inceputului sau sfirsitului naratiunii. Mesajul este fara echivoc: delimitarea fata de text, detasarea de personaje, dedublarea in scop „stiintific”. Observatia. Spectator alaturi de cititor, Craciun ofera subtil uneori, ostentativ pina la ironie alteori chei de lectura.

Seductia pe care Craciun o incearca acum este mai degraba una de ordin didactic. Am putea numi scriitura de fata o proza detasat-empirica, o proza a lui „a se observa”, a carei miza nu este catharsisul nud, lipsit de un fundament teoretic predeterminat, ci tocmai relevarea pas cu pas a rotitelor zimtate ce pun in miscare universul fictional. Textul se imbina cu metatextul pina cind nu mai reusim sa distingem care este „actul original” si care este „copia legalizata”. Totusi, romanul lui Gheorghe Craciun, chiar daca risca sa-si sfideze cititorii mult prea orgoliosi pentru a putea crede intr-un narator textual-didactic, este un proiect admirabil, prin care lectorii isi pot deconspira pierderea propriei inocente, in calitate de iubitori de literatura.

Textualismul pe care l-au abordat si scriitorii Scolii de la Tirgoviste, M.H. Simionescu de exemplu, puternic influentat de miscarea Tel Quel sau de Noul Roman Francez, este la Craciun mai mult decit o joaca literara de exceptie, este un mod de reorganizare a realitatii prin prisma cuvintului. Recunosc ca lectura cartii nu a fost una facila, dar pe masura ce am intrat in text, acesta m-a prins in corpul sau si am inteles o parte din mecanisme. (...) Cred ca este o lectura obligatorie pentru tinerii scriitori si o lectura recomandata oricui intelege ca literatura ofera si se ofera in nenumarate forme si posibilitati.