Vino cu mine știu exact unde mergem. Antologie 1999-2014

     

Titlul e dintr-un desen animat, doi ciini prosti, unul dintre ei, ala mai mic, avea expresia asta, follow me, i know exactly where we are going si cind sublinia exactly, cu vocea lui subtirica si isterica, era foarte sigur pe el, desi n-avea nici o idee despre ce vorbeste. Ciinele ala mic sint eu si titlul e ironic.

     

Recenta antologie a lui Dan Sociu subintinde intervalul 1999-2014 si contine doua sute de pagini de poezie extraordinara. Altfel spus, o filiera a marii poezii de azi.

     

Dan Sociu e unul dintre cei mai buni poeti ai tinerei generatii. Va invit sa acceptati invitatia lui Dan Sociu din titlu si sa-l urmati, fiindca, intr-adevar, asa cum spune, pe tarimul poeziei stie exact unde merge.

     

Poezia lui Dan Sociu este nu numai minimalista (sau mizerabilista, cum i s-a spus in anii 2000, evocind saracia, precaritatea vietii de zi cu zi si lipsa de perspective, in acel prim deceniu postcomunist), ci si biografista sau personista (in sensul personismului inventat, la mijlocul secolului XX, de poetul american Frank O’Hara – ...). In acest sens, antologarea textelor poetice din volumele succesive poate semana cu un „roman autobiografic”, cum noteaza in postfata Bogdan-Alexandru Stanescu: textele vorbesc, in registru derizoriu, umoristic, melnacolic, ironic (dupa caz), despre cotidian, sotie, fiica, divort, iubiri de adolescenta, figura tatalui (mort in adolescenta), studentie si, mai recent, despre mediile virtuale, televiziune, Internet etc. [...] Dan Sociu ramine unul dintre cei mai buni poeti douamiisti, ajunsi, iata, la virsta consacrarii.

     

N-am gindit-o, cit am gindit-o, ca pe un portofoliu, ci ca pe o carte de citit, (si) ca pe un roman autobiografic, cum zice Bogdan Stanescu in postfata. Le-am pus deci in ordinea in care se intimpla povestea, nu dupa cum le-am publicat. Ar fi fost derutant sa pun una cu fiica-mea si pe urma una despre cum se naste, desi asa au aparut in primele carti, nici nu mai stiu de ce, cred ca imi incurcasem hirtiile, cum mai faceam pe atunci, ca scriam de mana, si le-am gasit pe undeva dupa aia. Unele, sincer, nu sint asa speciale, dar contribuie la atmosfera, la portretul personajului principal, le ajuta pe cele bune sa treaca.