Șoseaua Virtuții. Cartea Cîinelui

     

Ati publicat de curind la Editura Cartea Romaneasca romanul Soseaua Virtutii. Cartea Cainelui. Ce aduce el nou in creatia dvs?   Stiu si eu? Poate ca o incercare de a porni pe urmele recente ale lumii in care traim si de a gasi un sens acestor urme, adesori contradictorii. Daca ati bagat de seama, putem povesti amanuntit ce ni s-a intamplat si ce s-a petrecut in jurul nostru in aceasta saptamana, in luna asta si chiar in anul trecut, dar parca ar fi trecut un secol de la intimplarile unor ani de fapt apropiati, pe care i-am virit intr-o ceata densa, ca si cum am vrea sa uitam cum am ajuns ceea ce suntem azi. In cartile mele de povestiri de dupa 1989, am facut din bucati mici o cronica a acestor vremuri. In Soseaua Virtutii  lucrurile se leaga in destine personale si in ceea ce cred ca a devenit destinul lumii noastre de azi.

     

E un soi de minimonografie a inceputului presei libere, postrevolutionare, dar si o relatare subiectivizata a acelor ani de haos si coruptie ale caror consecinte le traim si astazi. E un roman al ezitarilor, care pune fata in fata epoci antagonice, dar fortate de istorie sa se infrunte, doua virste ale barbatului, dar si infruntarea dintre Istoria Mare si istoria mica, ca in Pamintul apelor, romanul lui Swift. Avem de-a face, atunci cind abandoneaza paradigma moderna si trece dincolo (o alta ambiguitate, auctoriala de data aceasta), cu un postmodernism discret, soft, dar percutant in rezultate. E riscant, pentru ca traim intr-o tara si intr-un spatiu al lecturii unde discretia e mai curind un dezavantaj. Soseaua Virtutii. Cartea Ciinelui e un roman modern, construit pe o structura profunda postmoderna, imbracata, stilistic, intr-o haina realista. Ceea ce nu-i putin lucru, oricit de mult ar semana literatura cu o ceapa…

     

Un roman extrem de bine scris, cu personaje memorabile, despre ce se intimpla cu romanii dupa 1989. Un inginer care se ocupase in regimul trecut de inventarea salamului cu soia si a suncii de Praga fara sunca, poreclit Ciinele din cauza ca avea un simt infailibil al mirosului, se transforma in expert in gastronomie, publica o revista gastronomica de mare succes, are o emisiune TV, devine o celebritate si patrunde in lumea noilor imbogatiti, afaceristi si politicieni, cei mai multi fosti securisti fara prejudecati, capabili chiar sa se elimine unul pe celalalt cind se simt amenintati in interesele lor. Treptat, eroul se transforma in „civilul vulnerabil”, acuzat, fara motive, de crima. Romanul va continua cu un al doilea volum, Cartea copiilor.

     

Cristian Teodorescu a reusit sa desparta jurnalistul de prozator, folosind parca doua condeie diferite. Cu parerile gazetarului, cu parti-pris-urile lui, poti sau nu sa fii de acord. Literatura lui insa e facuta sa dureze, sa capteze orice fel de cititor, sa-l implice. Desi povestirile si romanele lui Cristian Teodorescu au ca numitor comun o umanitate marunta, omul oarecare din diferite perioade ale societatii romanesti, scriitorul nu se repeta de la o carte la alta fiindca atit rea­litatea din care sint inspirate cit si structura pe care pu­ne carnea epica variaza, in­ten­sitatea tensiunilor e me­reu altfel reglata, umorul, absur­dul, misterul sint do­zate cumpanit. Noul lui ro­man, Soseaua Virtutii, cir­cumscrie o lume familiara ci­ti­torului roman contem­po­ran, cu evenimente si tipo­logii din viata noastra coti­diana. Dar minunea e ca arta prozatorului face ca aceasta lume sa functioneze dincolo de conjuncturi, sa-si pastreze coerenta si dupa ce realitatile datate din care s-a inspirat se vor fi perimat. Lumea romanului e cea bucuresteana, urmarita din 1990 incoace, prin intermediul unui personaj care, de voie-de nevoie, se adapteaza meandrelor (si mendrelor) concretului, modelate din umbra de oameni ai vechiului regim.

     

Modul in care Cristian Teodorescu face din limbaj un mod ne-explicit de acces si de interpretare a lumii merita urmarit cu o atentie incordata, solicitata, de altfel, cititorului pe tot parcursul acestui roman dificil si proteic. Ca nu actiunea, in sine, e miza centrala a cartii o dovedeste inclusiv lentoarea cu care e tratata trama detectivistica a cartii, care se desfasoara in surdina, pentru a intretine, din fundal, starea generalizata de impas al cunoasterii, de blocaj a ceea ce stim si a ceea ce intelegem despre felul in care se construieste realitatea in fata ochilor nostri. Acestea fiind spuse, e limpede ca punctul de vedere ales in acest roman, cel limitat la privirea Ciinelui, nu e deloc intimplator. Dimpotriva, el subliniaza tocmai limitele unei lumi instabile, destructurate la fiecare pas de necunoscut, o lume la care accesul e mereu partial si niciodata inocent.