În pielea unei jihadiste. O mărturie despre filierele de recrutare ale Statului Islamic

     

Anna Erelle, o tinara jurnalista franceza, s-a transformat pe Facebook in Melodie. Spre deosebire de noi toti, care ne transformam in Melodie pentru ca nu avem altceva mai bun de facut, jurnalista a agatat, sau s-a lasat agatata, de un lider jihadist apropiat de-al lui Abu Bakr al-Baghdadi, derbedeul planetar care conduce Statul Islamic. Bineinteles, din toata treaba asta a iesit o carte, tiparita in romaneste de Editura Polirom.

     

M-am intrebat de multe ori vazind la televizor imagini cu tinere occidentale surprinse in aeroport in drum spre Statul Islamic (SI) care a fost motivatia din spatele unui astfel de gest. Ce poate determina niste tinere nici urite, nici frumoase, nici sarace, nici bogate, sa o ia pe un drum a carui destinatie le este necunoscuta? Ce poate visa si dori o tinara occidentala dispusa sa lase in urma familie, prieteni si o viata sigura pentru o lume violenta, plina de necunoscute si lipsita de cele mai multe ori de confort? Anna Erelle, jurnalista franceza, si-a pus aceleasi intrebari, dar a incercat sa gaseasca si raspunsuri. In pielea unei jihadiste este, practic, transpunerea sub forma unei carti a anchetei jurnalistice pe care aceasta a facut-o sub pseudonimul Melodie si prin care ofera citeva raspunsuri la intrebarile de mai sus. Melodie, avatarul Annei, este o tinara de 20 de ani din Toulouse care il intilneste online pe Abou Bilel, un membru declarat al SI. Cartea se citeste repede, dar nu se uita la fel de usor. Ai senzatia, dupa ce ai terminat-o, ca tocmai ai asistat la ceva extrem de murdar care te-a atins si pe tine, chiar daca n-ai participat direct. Traiesti un sentiment de oroare la ideea ca nu este vorba de o fictiune, ci de ceva absolut real si care se intimpla chiar linga noi. Erelle nu judeca, ci doar isi expune experienta si propriile sentimente generate de aceasta, lasind cititorul sa isi traga propriile concluzii.

     

Scurtind povestea, pentru a nu va rapi in totalitate placerea lecturii, iata situatia prezenta: despre Abu Bilel, informatii contradictorii spun ca ar fi murit, in timp ce Melodie si-a ales pseudonimul Anna Erelle si traieste, desi n-o confirma, intr-o frica permanenta. In contextul atacului din Paris, de la sediul publicatiei Charlie Hebdo, politistii, care-i asigura supravegerea, i-au spus ca ar fi bine sa-si lase catelusa in alta parte, pentru ca ar fi usor de identificat. Intr-un interviu realmente coplesitor din The Guardian, fara sa se plinga, ea se arata constienta de faptul ca si aceasta este doar o etapa. Valul creat odata cu publicarea cartii sale va intra in reflux la un moment dat. Si in linistea aceea, in anonimatul acela, se poate intimpla orice. De altfel, chiar si Anna Erelle se gindeste ca n-ar fi exclus ca Abu Bilel sa fi fost ucis de ai lui din cauza naivitatii dovedite in relatia cu Melodie. Iar ei sint capabili de multe.

     

Povestea pe care Anna Erelle o pune sub semnul unei anchete, descriind in amanunt etapele prin care aceasta se realizeaza, este o carte care te tine in suspans inca de la prima pagina, determinindu-te sa joci alaturi de ea acest dans crud al mortii cu viata.

     

Autoarea pune accentul pe sentimentele contradictorii date de această dedublare, pe momentele cînd trebuie să-și pună vălul, pe vina pe care o simte față de iubitul ei că flirtează cu un alt bărbat sau pe jena pe care o simte față de prieteni cînd Bilel sună și trebuie să intre în pielea personajului sau cînd vorbește cu alte fete ce-și doresc să plece în Siria, care îi cer sfatul pentru că este deja soția unui emir. O vede pe Melodie ca pe un alter ego căruia îi construiește identitatea, închide uneori Skype-ul pentru că sînt întrebări la care nu știe cum ar răspunde Melodie, poartă mereu cu ea în vacanță hainele de camuflaj, poate o sună iubitul posesiv și-și observă cu atenție trăirile și schimbările psihologice atunci cînd trece de la o identitate la alta.