Mierla neagră

Au aparut de curind doua romane care exista prin si pentru muzica: Mierla neagra, de Radu Tuculescu si Moartea lui Siegfried, de Octavian Soviany; o tema si o structura recunoscute in epoca moderna cel putin de la Punct. Contrapunct al lui Huxley sau de la romanele jamesiene de la finele secolului XIX si inceputul sec. XX, muzica revine la doi prozatori de longue haleine, cu noi perspective. […] Romanul lui Radu Tuculescu este o variatie pe o tema dezvoltata de mai multa vreme la autor, aceea a talentului risipit, a talentului de muzician; o punere in abis (Radu Tuculescu este violonist, format la Conservatorul din Cluj) cu ajutorul personajului principal Anghel Radu, clarinetist al carui destin este intrerupt de la 17 ani, acuzat de o crima comisa in internatul liceului de muzica. Ani de inchisoare, momentul 1989, incercarea de a-si regasi un loc in aceasta lume, in fine, in paginile ultime ale romanului, vointa personajului de a isi asambla din nou clarinetul.

Roman sinestezic despre imposibilitatea fericirii, Mierla neagra prezinta o lume aflata mereu la raspintie, in care cititorul gaseste de toate: de la banalitati initiatice, la trame politice si (post)totalitare, de la inocenta esuata, la triumful autismului si caricatura dezumanizarii. Alaturi de muzica, Istoria insasi devine suprapersonaj in textele unui scriitor ce nu renunta la contradictoriul actualitatii, nici la mesajele supravietuirii agonice. Un scriitor de redescoperit.

Mierla neagra e o antologie de trairi. Se pot citi in ea si copilarosii, si pedepsitii, si cei nevinovati, dar si cei care-si asuma drame. E o carte pentru romantici si pentru furtunosi, pentru oameni care stiu sa aiba rabdare si pentru zapacitii vremurilor noi. Reda amintiri pentru generatii de dinainte de ʼ89, fara sa piarda prezentul si freamatul marilor orase, pierdute in singuratati. Radu Tuculescu picteaza pagini aromate discret, peste care trebuie sa zabovesti din cind in cind pentru a le simti toate accentele.

Romanul Mierla neagra este cea mai mare halca taiata din viata mea. Era timpul sa o fac, prea ma apasa. Scrisul la acest roman a inceput inca din perioada sumbra a internatului franciscan. Scrisesem o povestire despre ce se petrecea acolo, ba chiar si o piesa de teatru. Evident, totul pe ascuns. Apoi, de-a lungul anilor, au urmat celelalte experiente… A trebuit sa treaca o vreme, pentru a le putea „povesti” cu oarecare distantare. Și a le da conotatii multiple. E un roman psihologic, structurat muzical, fara menajamente, iar personajele au biografii puternice, tocmai pentru ca sint reale, le-am cunoscut, le-am „pipait” si le-am suportat mizeriile ori duiosiile. Dar numai dupa ce lucrurile s-au linistit, poti purcede la a… face literatura din propriile tale experiente.

Radu nu  merge pe ideea de fresca sociala care se vrea document care sa acuze, care trebuie neaparat studiat in manualul de clasa XI-a si dat subiect la bacalaureat. Autorul face o alta descoperire, ca pina la urma arta inseamna spiritualitate, inseamna acea particula de lumina prin care poti sa te regasesti si pe intuneric, care poate sa genereze caldura chiar daca  imprejur e frig, care iti poate da energie chiar daca ai primit lovitura dupa lovitura de la viata.