Întîmplări și personaje

     

Recunoscind ca si pentru el e ciudata cartea, Florin Lazarescu a tinut sa explice cititorilor, intrucit a tot primit intrebari in acest sens, ca volumul nu e nici o compilatie a postarilor sale de pe Facebook cu povesti si personaje, nici intreg jurnalul sau. «Este jurnalul meu, dar selectat. Daca era sa public tot jurnalul, cred ca as fi avut macar 1.500 de pagini», a spus scriitorul, povestind ca in momentul in care in rubrica din Suplimentul de cultura a renuntat la textele de opinie si a trecut la povestiri a observat ca publicul sau e mai receptiv fata de acest tip de text. Ulterior a venit si ideea cartii, care nu este o colectie a articolelor publicate in Supliment, ci o selectie a povestilor din jurnal, pornind din 2003. «Cartea asta, in ciudatenia ei, nu-i literatura propriu-zisa, pentru ca e 100% realitate», a mai spus autorul, care si-a dat seama, tot fiind intrebat in ultima vreme despre ce e ultimul sau volum, ca Intamplari si personaje este de fapt «un elogiu adus frumusetii vietii obisnuite, pentru ca eu sint fascinat de viata, chiar si cind ma enerveaza, iar lumea marunta e spectaculoasa daca stii s-o privesti».

     

Intimplari si personaje este un colaj fain cu proze scurte si foarte scurte, micropovestiri scoase din jurnalul autorului din ultimii doisprezece ani si aranjate cu cap si coada in carte. Nu este insa un jurnal clasic, acesta vorbeste doar indirect despre cine este scriitorul, scenaristul, omul Florin Lazarescu. In centrul prozelor intilnim fel si fel de personaje si citim despre intimplari care de care mai pline de haz (gratie stilului in care sint narate), absurde, spectaculoase, dramatice, pline de talc. Nu lasi Intimplari si personaje din mana, in orice context l-ai citi. E.B.: Tu singur cine esti? (Folosesc, cu nerusinare, pentru a sparge gheata, replica unui personaj din carte, din micropovestirea „Tu singur”.) F.L.: Eu singur sint exact cum asa cum apar in Intimplari si personaje. M-am bucurat foarte mult cind unul dintre prietenii mei vechi, dupa lectura volumului, a venit la mine si mi-a spus cumva emotionat: «Mi se pare o carte de-o maxima sinceritate. Te arata fix asa cum esti tu.»

     

C.P.: Citindu-ti intimplarile, traiesc cu impresia ca ti se intimpla numai lucruri extraordinare. Asa o fi? Sau ni se intimpla tuturor, numai ca nu le vedem? F.L.: Pai, as spune ca singurul lucru extraordinar care mi se intampla e faptul de a fi viu, de a fi de multe ori fascinat de lumea pe care o vad in jur. Iar bucuria asta e posibila pentru oricare dintre noi, numai sa-ti faci ceva timp ca sa privesti lumea in tihna. C.P.: O sa continui sa „inregistrezi” astfel de situatii, ca sa publici, poate, o alta carte in acelasi stil? F.L.: Fara doar si poate. Am in singe sa notez ceea ce vad si cred ca merita retinut. Intr-un mod bizar, acesta e si un fel de roman al vietii mele. Sint dependent de el, nu am cum sa renunt.

     

Nu-ti vine sa crezi ca mersul cu taxiul, plata unui impozit, batutul covoarelor sau cumpararea unui pachet de tigari pot fi subiectul unor istorisiri atragatoare. Citindu-l pe Florin Lazarescu vezi dintr-o data mai clar si in culori mai vii realitatea imediata, parca te-ai fi operat de cataracta. Un volum recent, Intimplari si personaje, in care sint juxtapuse asemenea relatari, se citeste cu mare placere, si pe sarite, si pagina dupa pagina, si cautind in el literatura, si uitind de literatura cu totul. Ar putea primi un premiu pentru cartea cu cele mai multe personaje care se tin minte. Cine se afla in raza de observatie a autorului fie numai citeva minute are sanse mari sa fie portretizat, succint si expresiv, cu o vivacitate, cu o intuire a psihologiei care il fac greu de uitat. Lui Florin Lazarescu ii trebuie numai doua-trei fraze pentru a-l caracteriza si scoate din anonimat pe orice necunoscut, vazut pe strada, intr-un parc sau intr-un autobuz. (…) Autorul – care este de fapt principalul personaj in carte – ii iubeste cu larghete pe oameni.

     

Intimplari si personaje la inceput a fost un jurnal online? Da, e o poveste de peste 13 ani si nici nu am banuit ca o sa ajung la o carte din jurnalul publicat online. (...) Am inceput sa scriu cumva in gluma, adica total neserios, se chema Jurnal intim online, pe ideea asta a demitizarii imaginii scriitorului care nu are nimic cu viata cotidiana si am inceput sa povestesc viata mea obisnuita. Pe parcurs mi-a dat seama ca imi place foarte mult. Stiu ca am facut un pact pe care l-am pastrat si il pastrez si astazi in continuare: nu scriu decit de placere, niciodata fortat, ca nu aveam nici o obligatie sa fac asta, si sa fiu cit mai sincer si mai onest posibil si sa nu fac fictiune.