Bonjour tristesse

     

Dincolo de caracterul savuros si boem al povestii, dincolo  de conflictul puternic, amorsat inca de la primele pagini, dar pe care Sagan il conduce cu maiestrie si il face sa explodeaze explicit in putine ocazii, lasindu-l sa mocneasca, sa poata fi anticipat si decodificat in reactiile nonverbale si in starile de spirit ale personajelor, povestea scriitoarei franceze, dincolo de relieful scandalos,  poate fi apreciata si ca o cronica a virstelor femininului: adolescenta (intrupata de Cecile) cu experimentele, initieri, intrebari de tot soiul si tentatia cochetariei, tineretea (intrupata de Elsa) cu aspiratiile idealiste si satisfactia stapinirii sexului opus si a cautarii sigurantei cu orice pret si maturitatea (intrupata de Anne), capabila sa livreze desavirsirea si eleganta pe care doar experienta virstei le pot aduce, dar mult mai exigenta si intoleranta la greselile si slabiciunile partenerului. In acelasi timp, povestea lui Sagan, prin parcursul lui Cecile, sugereaza, metaforic sau nu, faptul ca orice maturizare implica durere si pierdere, implica inaugurarea inevitabila a cunoasterii tristetii prin consecintele ireversibile pe care le au actiunile noastre asupra vietii celor din jur. E vorba de acea tristete pe care nu putem decit sa o salutam, in inevitabilitatea ei.

     

Bonjour tristesse este un coup de maître(sse!) pentru că îndrăzneşte să prezinte o eroină în vîrstă de 17 ani care trăieşte într-o complicitate totală cu un tată a cărui viaţă e libertină, o eroină care, ea însăşi, îşi permite o dezinhibare sexuală imposibil de acceptat de către societatea burgheză a vremii. Nu pentru că această societate nu s-ar fi recunoscut în viaţa libertină a personajelor, ci pentru că păstrarea aparenţelor de moralitate este un lucru cu care nu se glumeşte în anii ’50.