M J C

     

Romanul lui Ion Iovan despre viata si timpurile lui Mateiu Caragiale, ruda apropiata cu reconstituirile monografice ale lui G. Calinescu despre Eminescu si Creanga, dar mai ales cu Viata lui Constantin Stere de Zigu Ornea, e proba ca intilnirea dintre un mare talent de azi si un mare scriitor de rasalaltaieri nu poate duce decit la o capodopera. Si cum avem de-a face cu un roman nonfictional al carui autor s-a priceput si sa fictionalizeze, pe cind lucra la canavaua istoriei vremii, nu-mi ramine decit sa-l adaug pe autor clubului select al pretuitorilor lui Mateiu Caragiale, infiintat de Ion Barbu, cu faimosul sau protocol in versuri.

     

Colectionar de bizarerii comportamentale, Ion Iovan recompune un dublu portret, de data aceasta, prima jumatate a cartii punind in oglinda cele doua personalitati – ale tatalui si fiului. Legati amindoi ireversibil de casuta modesta a „sveltei Marii”, pentru I. L., a „maicii”, pentru Mateiu, cei doi Caragiale isi vor aminti inevitabil, unul altuia, toata viata, de inceputurile lor atit de putin glorioase: nici vorba, pentru Mateiu, de obirsia nobila pe care si-a cautat-o intreaga viata; cit despre I. L., copilul din flori, facut frumoasei muncitoare de la fabrica de tutun Belvedere, e dovada vie a unei existente in care spatiul locativ era o problema majora. Copil „miluit”, tolerat pe linga Luchi si Tuschi (progenituri „oficiale”, primul cu o mare inteligenta „de suprafata”, al doilea o fetita obisnuita), Mateiu isi oculteaza obirsia, inchipuindu-se descendent „din ilustra familie napolitana Caracciolo”. De un extraordinar umor sint fragmentele in care Mateiu isi exaspereaza tatal intirziind inadins sa-i deschida usa casei, in plin vifor bucurestean, sau ii tine prelegeri despre originile sale nobile. „O lume pentru Mateiu” e restituirea ampla a unui Bucuresti de sfirsit de secol XIX, perfecta intilnire intre documentul de arhiva, talent literar si empatie.

     

Cu placerea lor de a pune etichete, francezii au inventat mai nou termenul exofictiune, opus autofictiunii, a carei moda a trecut. In noul trend, autorul nu se mai identifica, intr-un joc facil, cu naratorul, ci accentul cade pe fictiune, dar una de un tip special, in care personajele nu sint imaginare, ci personalitati reale: artisti celebri, filosofi, oameni politici, savanti etc. (…) Romancierul Ion Iovan nu-l preia in franciza pe bastardul lui Ion Luca, ci ii invie in cel mai plauzibil mod cu putinta zilele numarate intre 1885 si 1936. Chiar daca ii imprumuta tonul, limbajul, obsesiile – asta nu inseamna identificare ci arta narativa. Nu se pierde niciodata in comentariu si interpretari auctoriale, ci doar contextualizeaza informatia prin care dezvaluie intimitatea lui Mateiu in relatie cu lumea exterioara. (…) Ion Iovan, folosind citate din corespondenta si marturii, lumineaza subtil zonele entre-deux prin care deambuleaza Matei-Mathieu, in aceeasi masura fluture si pasare de prada: intre realitatea sociala careia ii apartine prin nastere (mama – muncitoare de mahala, tatal – mitocan burghez „inhaiat cu musteriii tirzii ai circiumelor”) si cea aristocratica in care isi doreste locul stipendiat, pentru a se abandona hedonismului.

     

(...) volumul de azi reuseste performanta de a-si arunca protagonistul in lume, de a popula lumea lui Mateiu Caragiale cu personaje pe care imaginea standard le excludea dintru-nceput. E faimos portretul pe care, in Istoria... sa i-l face Calinescu. De la distanta, ca si cum cei doi ar fi trait in universuri disjuncte. Ei bine, Ion Iovan le unifica. Mateiu Caragiale al sau are relatii, dezvolta amicitii, intretine antipatii. Exact asa cum putem presupune ca face orice muritor „imbracat in stofa” (dar cum pina acum era destul de dificil sa ne imaginam ca ar fi facut autorul Crailor...). Timpul care-i ramine in afara orelor de scris si rescris (nici macar atit de numeroase cit ne face sa para legenda) capata in sfirsit consistenta. Una ipotetica, e drept, dar ce-are-a face? Oricit de bine documentata ar fi cartea lui Ion Iovan (si este foarte bine documentata!), ea ramine o fictiune. Una care adauga fara a romanta.

     

Ion Iovan dovedeste o uimitoare capacitate empatica si realizeaza un adevarat tur de forta romanesc (narativ, retrospectiv, introspectiv). MJC contine, in egala masura, o fresca istorica si de moravuri sociale, o biografie fictionalizata, o proza de analiza moral-psihologica. O lume pentru un personaj si un personaj cit o lume.