Lumea în Si bemol

     

Lumea in si bemol, unde perfect ghidatele intrebari ale Diei Radu dezvaluie surprinzator de multe, alambicate si umbroase cotloane din biografia omului si artistului Dan Grigore, luminate necrutator, cu o dezarmanta sinceritate. Si pe cit se depliaza picant viata intervievatului, pe atit se etaleaza subteranele (unele imbibate de igrasie morala) ale vietii artistice in deceniile comunismului valah.

     

Maestrul isi recunoaste greselile, dar la fel de bine este capabil sa le identifice si pe ale celorlalti. Meritul cel mare este ca nu ridica piatra sa o arunce; o sa-mi dati dreptate cind o sa cititi despre Iosif Sava si Seratele sale, despre Ion Caramitru, despre Nicolae Manolescu etc. Reflectiile lui Dan Grigore vizavi de lumea de astazi, despre ce inseamna muzica pentru contemporani si care este rolul ei in spatiul cotidian nu au neaparat miez amar, dar sint puncte de pornire in ceea ce ar putea fi reconstructie sociala. Si asta nu ar fi posibil fara… sentiment, adica fara emotie. Lumea in Si bemol este unul dintre cele mai frumoase, calde si pline de sens dialoguri citite in ultimii ani. Si spun asta nu doar pentru ca-mi era (si-mi este in continuare) dor de Dan Grigore si ale sale concerte, ci pentru ca asa ar trebui sa dialogam mai tot timpul. Doar astfel viata cotidiana isi poate recapata adevaratul sens.

     

O lectie de maiestrie, asa as concentra in trei cuvinte ceea ce ofera cu generozitate cititorului volumul Lumea in Si bemol, o fantastica biografie povestita de insusi Dan Grigore, pe parcursul unor incintatoare convorbiri cu Dia Radu. Cuvintele traiesc si infloresc pe acest teren fertil al destainuirilor, al povestirilor pe un ton serios sau jucaus, academic sau relaxat prin care protagonistul ne deschide poarta sinetelor unei existente de exceptie. Sintem captivati, inundati de un sentiment de pura admiratie. Stiti ce inseamna sa stai cu ochii lipiti de fiecare litera, de fiecare virgula, de fiecare cuvint al unei carti? Daca nu, trebuie sa cititi Lumea in si bemol!

     

În descendența de foarte bună calitate a literaturii de nișă invocate mai sus, se înscrie, nu am nici un dubiu, și volumul de convorbiri realizat de Dia Radu cu pianistul Dan Grigore. Aș spune despre această carte, mai întîi, că nu este una care survolează și aprofundează o temă anume – este ceea ce s-ar putea numi o carte centrată pe un personaj. Pe un fabulos personaj, pentru că tolba de istorisiri care se revarsă în urma confesiunilor lui Dan Grigore, foarte abil provocat de Dia Radu, este substanțială. Avem, așadar, în această carte foarte multă viață (uneori tumultuoasă, cu cîteva „puncte nodale” care pot face, fiecare dintre acestea, o poveste în sine – a se vedea, bunăoară, complexitatea relațiilor pe care le-a avut Dan Grigore cu părinții săi, în mod special cu mama sa, o complexitate din care marele pianist ne livrează cu generozitate cîteva bullet points care invită la reflecție). Dar avem și confesiune, memorialistică, istorie, istorie muzicală, istorie muzicală sub comunism; precum și can-can cultural sau mai multe parabole despre umilință sub forma unor experiențe trăite nemilocit de către Dan Grigore; de asemenea, cîteva puncte forte despre credință, iubire și bunătate.