Muzici și faze

     

Intii, atunci cind este vorba despre ce face si ce poate face un mare scriitor cu limba in care scrie, Muzici si faze este, pur si simplu, o demonstratie de magie: pe mai bine de 400 de pagini, Ovidiu Verdes aduce aduce un elogiu formidabil unei limbi romane foarte vii.

     

Daca un „roman de generatie” se defineste prin naturalete, curaj narativ, putere de cuprindere, precizie a decupajului istoric si o buna doza de prospetime referentiala, atunci Muzici si faze le are pe toate. Valoric vorbind, e inca un roman greu de ocolit, unul cuceritor, prin „faze”, si savuros, prin „muzicile” limbajului.

     

Bine-venita recenta reeditare, la Polirom, a uneia dintre cartile ce anuntau, la finele primului deceniu postdecembrist, o mult-asteptata schimbare de atmosfera, de ton si de accent(e) in proza autohtona: e vorba despre Muzici si faze, romanul lui Ovidiu Verdes, care deschide o serie, cum s-a vazut, foarte productiva dupa 2000, aceea a naratiunii (cvasi)autofictionale despre copilaria si/sau adolescenta consumate in ultimele (aproximativ) doua decenii de comunism sau imediat dupa ’89. O naratiune ironica si, intr-un fel anume, paradoxal nostalgica, intrucitva livresca si/sau cu inserturi ludice ori experimentale. Miza ei e dubla: pe de o parte, (re)configurarea unor lumi – prin debarasarea de cliseele, locurile comune, prejudecatile „prozei cu adolescenti” din literatura (ori din paraliteratura) „oficiala” a deceniilor anterioare; pe de alta parte, (re)configurarea unui discurs prozastic, sub regimul firescului, al desolemnizarii si al detabuizarii.

     

Muzici si faze ar putea fi foarte usor considerat romanul unei generatii, a celor care si-au trait adolescenta la finalul anilor ʼ70, o generatie care inca se bucura de mici libertati, inainte de marea depresie a anilor ʼ80, cenusii ani ai ceausismului paranoic degraba distrugator de vise. (...) Asadar, chiar daca este un roman plasat in anii comunismului, nu este nicidecum un roman despre comunism, ci o panorama subiectiva a sfirsitului deceniului sapte, din perspectiva unui adolescent foarte vorbaret care e pasionat de muzica rock si viseaza sa-si cumpere un Maiak si sa traga cit mai multe albume faine. Tinut nu e vreun rebel, nici ceilalti din gasca, dar sint ceva mai altfel, ceva mai educati si mai derbedei in acelasi timp: mai trag cite o tigara, mai baga cite o spirtoasa, mai umbla dupa gagici, mai fac cite un ceai (adica un chef), dar in general viata lor se imparte intre scoala, acasa si citeva alte locuri nu foarte departe de casa, o circiuma, un rond cu fintini arteziene si citeva banci, un parc, citeva terase de bloc, un teren de fotbal. Toata actiunea se desfasoara de simbata pina simbata, in ultima saptamina de scoala, cind se incheie mediile si se fac pregatirile pentru vacanta, pentru o tabara la munte, pentru mare si alte activitati de acest fel.

     

Ovidiu Verdes ne introduce prin Muzici si faze in atmosfera vietii unui adolescent din Bucurestiul anilor ’70, pe nume Tinut, in ultima saptamina de scoala, inainte de vacanta de vara. Tinut este deopotriva protagonist si narator, fiind un personaj extrem de veridic in sensul ca autorul reuseste sa creeze prin intermediul lui un ambient plin de umor, „curat” adolescentin, in care domina doua directii majore: un puternic entuziasm pentru muzica, respectiv iubirea. Aceste doua directii majore isi au cite un reprezentant din apropiatii protagonistului si anume: Bodi, un baiat mai mare pe care Tinut il admira si il respecta pentru pasiunea sa pentru muzica si pentru impresionanta lui colectie de inregistrari muzicale, lucru deloc usor in perioada in care se desfasoara actiunea romanului, respectiv Hari, colega lui de liceu, o pustoaica imprevizibila de care acesta este indragostit si care, ulterior, ajunge sa-i fie iubita. Muzici si faze e o carte simpla, in sensul cel mai bun al cuvintului, neavind o actiune liniara, scenele fiind mai degraba disparate, adica faze din viata lui Tinut, de cind era mic pina la cele mai recente. Astfel, gindurile protagonistului trec de la Hari, la muzica, la ascunzatoarea de tigari, la meciuri de fotbal cu baietii din zona, s.a. Cartea ofera efectiv acces in mintea unui adolescent si in viata de la bloc de acum citeva decenii, totul realizindu-se printr-un stil spontan si printr-un limbaj simplu si natural, specific unui adolescent.