Fără un sfanţ prin Paris şi prin Londra

     

Domnule Orwell, cu această carte aţi explicat şi aţi salvat periferia, le-aţi dat tuturor amărîţilor, tuturor spălătorilor de vase, tuturor curvelor şi tuturor celor care dorm pe bănci prin parcuri o voce. Şi ce voce! Cine, după această carte, va mai putea intra vreodată într-un restaurant fără să se gîndească la ce e dincolo – în culisele bucătariei? Domnule Orwell, traiul dumneavoastră – nu în boema, ci în căutarea autenticităţii – mi se pare, la rigoare, singura formă de existenţă pe care merită să o ducă un scriitor. Au trecut deceniile, v-a trecut şi secolul, v-a trecut şi mileniul, dar săracii nu trăiesc mai bine. Boris, prietenul dumneavoastră Boris, gata întotdeauna să viseze că norocul e schimbator, e încă aici, şi va fi întotdeauna aici! E plină lumea de Boris – pe speranţele lui se sprijină toată, prin Boris rezistă. (...) Domnule Orwell, aţi trăit precum aţi scris, şi nu e vorba despre marile speranţe pentru care aţi luptat în Catalonia, e vorba că nu v-aţi scutit de a înţelege viaţa. Iar, ca destin, nimic nu mi se pare mai mult.

     

Dacă aveți impresia că ați citit suficient Orwell la viața voastră, pentru că 1984 și Ferma animalelor sînt unele dintre cele mai mișto cărți scrise vreodată, vă înșelați amarnic. Dar puteți recupera urgent cu lectura acestui volum absolut splendid. Fără un sfanț prin Paris și prin Londra (în traducerea lui Vali Florescu), Editura Polirom, este un jurnal despre anii de sărăcie impusă prin care a trecut autorul însuși; e primul lui volum (o parte dintre texte despre Londra au apărut și în eseul The Spike), în care Orwell încearcă să își găsească stilul, influențat fiind de scriitura lui Jack London. Cele două părți ale volumului tratează lunile petrecute de autor în Paris și Londra – ca spălător de vase și pierde-vară în capitala franceză, și ca vagabond profesionist gravitînd în jurul Londrei. Orwell descrie cu lux de amănunte oameni, stări, întîmplări și ce înseamnă viața pentru cei care nu au ce mînca de pe o zi pe alta. Experimentează foamea cîteva zile, trăiește cu pîine și tutun, își amanetează hainele și devine prieten cu tot felul de indivizi care devin prin ochii lui personaje fabuloase pentru cititor.

     

Pe alocuri, scriitura virează spre specia nonliterară a reportajului dovedind că intruziunile din spaţiul cotidian sau jurnalistic sînt tipice pentru romanul de debut al lui Orwell. Vezi, spre exemplu, conţinutul „instructiv” al pasajelor în care scriitorul englez propune o schemă pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale chiriaşilor de la azil, care ţine de domeniul administraţiei unui guvernămînt eficient şi nu al ficţiunii propriu-zise. În alt loc, Orwell enumeră în scop utilitar (dar nu neapărat străin de un oarecare efect literar) avantajele şi minusurile locurilor unde-şi poate petrece noaptea un vagabond care nu are destui bani pentru un adăpost public. [...] Cu toate că literaritatea nu e singura valoare cu care se poate măsura reuşita textului, necesitatea ca aceste incursiuni pe teritoriul altor tipuri de discurs să facă parte integrantă din text – fără să oprească cursul unei poveşti relatate cu un mare talent narativ – rămîne justificabilă. Una peste alta, cititorii lui Orwell – obişnuiţi mai degrabă cu distopicul şi alegoricul din 1984 şi Ferma animalelor şi mai puţin cu realismul autobiografic al primului său roman – au acum ocazia să exploreze un univers al sărăciei, descris într-un ritm alert, viu, cu o detaşare care le permite să vadă singuri, necălăuziţi de vocea autorului, partea damnată a condiţiei umane.

     

Textul mi se pare interesant din mai multe puncte de vedere. Mai întîi, este scris într-o asemenea manieră încît mizeria, cel puţin cea pariziană, capătă un soi de voluptate, amintind de aspectul boem al vieţii oraşului. În Londra, relatarea capătă mai degrabă aspectului unui reportaj, descriind plastic sordidul vieţii din adăposturile pentru vagabonzi şi evidenţiind personaje remarcabile din masa amorfă a năpăstuiţilor. Apoi, merită amintit şi că Fără un şfanţ… este prima carte publicată de Eric Blair sub pseudonimul George Orwell, amintit astăzi de critică mai degrabă, pentru Ferma animalelor şi 1984.