O căutare

     

Fabuloasa carte a Ligiei Ruscu nu are nimic din ficţiunile literare care combină imagini, idealuri, haine şi vrăji presupus „medievale”. Nu e nimic medieval în această carte, cel puţin în acest sens dat, din păcate, de cultura de consum a modernităţii tîrzii. Dimpotrivă, este o interogaţie majoră şi gravă asupra sensului unei istorii în care memoria pierdută a unui mare imperiu dezmembrat provoacă în mod personal călătorii iniţiatice şi încercări ale virtuţii.

     

Romanul Ligiei Ruscu oferă lecții de viață într-un mod învăluitor și încîlcit, dar deosebit de plăcut. Citind, evadezi din realitate într-o lume de basm, misterioasă și imprevizibilă. O experiență inedită, plină de elemente fantastice care aprind scînteia copilăriei în mintea cititorului. Scriitura și intriga sînt lucrate cu migală, detaliile sînt urmărite cu atenție, fiecare pagină aduce cu sine o picătură în plus de mister, dar și una revelatoare.

     

În cazul unui roman istoric, de­sigur, una dintre dificultățile majore o constituie documentarea, culegerea informațiilor necesare pentru a alcătui fundalul evenimențial și cultural înaintea căruia se desfașoară acțiunea. Autorii de ficțiune istorică se iau astăzi, în această privința, ceva mai în serios decît o facea Dumas, pentru care istoria era cuiul de care își atîrna el tabloul. (Cu toate acestea, sau poate de aceea, Dumas continuă să fie și astăzi unul din autorii cei mai îndrăgiți de cititori.) În ce mă privește, o formă mai puțin obișnuită de deformare profesională mă facea să trag mereu cu ochiul spre colegi – oare ce vor spune despre reconstituirea istorică, despre detaliile de epocă pe care le-am inclus? Genul fantasy, desigur, nu ridică asemenea dificultăți, fiindcă nu cere documentare de nici un fel – e doar autorul și imaginația sa. E, în acest sens, cel mai leneș dintre genurile literare, ceea ce explică fără îndoială abundența de producții apar­ținînd acestui gen.

     

Proza Ligiei Ruscu este una cinstită și nepretențioasă - la ea n-ai să găsești acea strădanie de a alcătui fraze complicate și metafore elaborate. În schimb, autoarea se concentrează pe atmosferă, pe evoluția personajelor sale, pe dezvoltarea minuțioasă a universului cărții. Așa cum a dovedit-o de la primul său roman, Ligia Ruscu are cîteva atuuri de netăgăduit: știe cum să creeze o atmosferă excelentă și cum să dozeze suspansul, are un mare har de povestitor și izvodește tot felul de istorioare pitorești, cu detalii foarte interesante. Dacă în O dimineață la vînătoare punctele forte sînt dialogurile spumoase, personalitățile bine individualizate și lumea construită meticulos și veridic, aici dialogurile și personajele trec pe planul al doilea, iar prim-planul este luat de acțiune, mister, suspans și răsturnări de situație.

     

Ligia Ruscu a fost o plăcută și neașteptată surpriză. Aici am pornit invers, de la cea de-a doua carte de-ale ei – O căutare – la prima – O dimineață la vînătoare. Și asta spune multe despre cît de mult mi-a plăcut cel mai recent roman semnat de autoare. O căutare e o carte ca o aventură, una care te trage într-un univers recognoscibil și, totuși, diferit, un fantasy românesc superb, unde te întîlnești cu fii de crai, mușați, spiriduși, sburători, vrăjitori și tot felul de alte creaturi, amestecate printre oameni, unde te lupți cot la cot cu Șandru, protagonistul, speri, iubești, ai emoții – pe scurt, trăiești. Captivantă.