Regele alb (ediţie de buzunar)

     

Regele alb, însă, nu mi se pare o carte despre comunism, cît mi se pare o carte despre viața unui copil într-un context dictatorial – oricare ar fi natura dictaturii: politice/sociale/umane. Regele alb este un roman fresh, antrenant, trist, melancolic. Poveștile sînt cursive, deși textul – lipsit total de linii de dialog – apare în calupuri mari. Ușor de citit, amuzant cît trebuie, trist cît să te pună pe gînduri, György Dragomán mi-a amintit de un prozator român care-mi place mie mult: Răzvan Petrescu. La el ce mai găsesc umorul atît de lin și natural intercalat cu dramatismul.

     

(…) acest roman funcționează ca un pumn în burtă, pentru că deși pare că citești o carte despre universul magic în care crește un copil, ai de a face cu comunismul și cu prefacerile unui timp abrutizant, dur și profund transformator. Pe Dszátá îl schimbă atît partenerii de joacă, cei care-și confecționează armuri și tot felul de camuflaje și par că se pregătesc de o luptă demnă de Vestul sălbatic, cît și vremurile în care crește, cele care transformă familii și lasă în urmă goluri de neumplut.

     

(…) Regele alb, un text care parcă te absoarbe într-un vîrtej amețitor din care nu mai există scăpare, am interiorizat și am îndrăgit atît de mult stilul lui Dragomán, melodicitatea cuvintelor, frazele lungi, perfect cizelate, asemenea unor pietre prețioase rare (…).