Apocalipsis

     

Apocalipsis reunește, într-un vertij al istoriei și istoriilor, al mărturiilor, al poveștilor și al viselor, o întreagă problematică a raportării omului la divinitate și, implicit, la Bine și la Rău, la libertatea și puterea de a alege date nouă odată cu căderea în păcat și în suferință. Fie că e eminescian claustrată în Marele Ochi, inevitabil amintind de revelația lui Dan-Dionis, fie că e laic, aproape păgîn așezată în prisaca pașnică a satului ferit de ororile războiului, între lemnărie, potire și tipsii pictate, fie că i se atribuie apelativul acuzator-impersonal de Ăla, divinitatea există, ea planează germinator deasupra regiunilor de existență atinse de degetul digitalizat, închistat în sine, al promisiunii Fericirii.

     

S-a întîmplat pur și simplu. În Zeppelin e prezentă în acest protocol narativ al unui început care presupune prelucrarea unei legende populare românești, în care era prezent un Dumnezeu. În rest, Zeppelin nu are nici o legătură cu religia. În schimb, Apocalipsis are o altă miză, anume istoria ca o succesiune de tragedii, de apocalipse. Atunci era inevitabilă raportarea la Dumnezeu, la Apocalipsă, la Marele Jucător, care de acolo de sus mișcă cu degetul său destinele oamenilor, la misterul prezenței răului; ba chiar a răului concretizat în niște manifestări foarte dure, foarte dramatice, în care oamenii sînt zdrobiți ca niște jucării. Miza acestui roman este una într-adevăr religioasă; despre Zeppelin nu cred că putem spune același lucru.

     

Întîi să spunem că e un roman foarte bun, foarte bine scris. În al doilea rînd să spunem că un cititor care a mai trecut prin ce a scris autorul mai înainte (îndeosebi excelentul roman Zeppelin, din urmă cu doi ani) îi poate recunoaşte repede stilul şi construcţia. În al treilea rînd să spunem că e o parabolă, pînă la urmă, despre răul din lume. În sfîrşit, povestea principală se desfăşoară în locuri pe care Adrian G.Romila le cunoaşte foarte bine, în Munţii Neamţului.

     

Adrian G. Romila este în Apocalipsis un autor ambițios, care țintește mult mai sus de simpla istorisire a unei pățanii, un autor care vede în textul literar ustensila optimă pentru a deschide o poartă înspre discuția ideilor înalte, un mod de a face filosofie și teologie, de a transgresa mundanul înspre un orizont superior de cunoaștere. Apocalipsis se dorește mai mult decît o construcție romanescă. Dar tocmai aceasta este baza solidă care e menită să susțină întregul edificiu.