ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat

     

Alina Nelega revine în proză cu un roman, apărut foarte recent la editura Polirom, în colecția „EGO PROZA” – Ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. În cele aproape 400 de pagini, contrar titlului, se întîmplă sau hai să zicem, se derulează aproape cinematografic, o sumedenie de fapte, stări, interacțiuni, pe teme majore sau aparent mai puțin importante. Alina Nelega spune că e un roman despre libertate. E despre multe și dureroase teme și subteme, dar… de subliniat: ironia/umorul, muzicalitatea și mai ales faptul că livrează atîta emoție, care chiar merită trăită pagină cu pagină.

     

Grotesc mi se pare un cuvînt foarte bun pentru perspectiva despre care vorbeai. Fiindcă, după cum se știe, grotescul e o categorie estetică formată din comic și tragic în proporții egale. Uneori rîzi, alteori plîngi la experiențele grotești. Alteori, e doar o sfîșiere între două emoții fundamentale. Cred că personajele mele merg pe linia aceasta ambiguă a rîsu’-plînsului, în episoade de genul telegramei cu dusul gunoiului, sau cînd Cristina adoarme la Călăuza lui Tarkovski, sau în drumul cu avionul, sau în scena în care Nana își asumă cu glas tare identitatea sexuală. Poate grotescul e o formă de a exorciza trauma și, dacă funcționează, nu pot decît să mă bucur.

     

În opinia mea, romanul Alinei Nelega, binecunoscut autor de literatură dramatică, teoretician de teatru şi profesor de Scriere dramatică, este unul în principal despre memorie şi istorie, despre uitare şi memorie salvată. O mărturie de primă mînă, de o forţă a evocării cu totul superioară, despre ceea ce s-a întîmplat în comunism. Despre o succesiune demoniacă de fapte ce, în pofida feluritelor agresiuni asupra conştiinţei, totuşi nu poate şi nu trebuie să fie trecut cu vederea, ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat.

     

ca și cum nimic nu s-ar fi întîmplat de Alina Nelega nu e un roman comod, e pentru deschis mințile, ceea ce mă face să-l recomand cu insistență. Citiți-l! Ca să nu repetăm greșelile istoriei!

     

Frescă a României de-a lungul unui deceniu de socio-politică (1979-1989), cu penuria şi mistificarea intrate în rutină, romanul surprinde moravuri, evocă formele de evaziune (film, cărţi, muzică, sex, alcool) şi, mai ales, recompune imaginea agresiunii, pe toate palierele ei: cognitivă (prin cenzurarea şi malformarea cunoaşterii), etică (prin inversarea valorilor), afectivă (cu exerciţiul de distrugere a empatiei), socială şi familială (prin apăsarea asfixiantă a cutumelor), individuală (cu impactul devastator al violului). Însă, înainte de a fi un document veridic al epocii, este o poveste bine strunjită. Alina Nelega ştie să-şi adapteze stilul, trece printr-o răsucire firească de la ample desfăşurări de stil indirect liber la dialog fulgurant sau consistent, îşi cumpăneşte forţele narative încat să surprindă emoţii, slăbiciuni, sentimente, comportamente. (...) Cu o frază care-şi păstrează densitatea pe spatii mari, impregnată în răstimpuri de un lirism croziv, ca şi cum nu s-ar fi întamplat nimic e un roman care vorbeşte despre apoteoza mistificării, traume şi salvare individuală. Despre societate, adevăr şi uitare. Şi despre locul ocupat de naraţiune în inventarul memoriei.