Istorie și rasism. Ideea de rasă de la Iluminism la Donald Trump

     

(…) mai înainte de toate, ceea ce uimeşte e extraordinarul polimorfism al ideii de rasă. Cu nuanţe noi, adesea surprinzătoare, însă (vorba lui Wittgenstein) păstrînd acelaşi “aer de familie”, ea reapare în cîmpuri diferite (istoria, cultura, naţiunea, genealogia şi ştiinţa – care sînt şi principalele capitole ale cărţii), unind lucruri incongruente şi despărţind elemente comune. Vivacitatea aceasta, aşa cum arată autorii în concluzie, e datorată faptului că, neputînd fi precizată, “rasa” e un concept-valiză în care fiecare îşi poate aşeza propriile iluzii şi spaime. (…) exerciţiul de istoricizare a ceea ce pare de la sine evident întreprins de Marius Turda şi Maria Sophia Quine e o mostră de luciditate şi o invitaţie la o dezbatere mai necesară astăzi decît oricînd.

     

O carte extrem de bine documentată – 80 de pagini de note, bibliografie (uriașă) și indice la un text de 140 de pagini –, care a găsit tonul potrivit pentru a decortica un subiect, repet, de mare actualitate. Din care nu lipsesc nici numele românești – un A.C. Cuza sau Nae Ionescu nu aveau cum să lipsească. Pe coperta a IV-a, aprecierile unor Sorin Antohi și Mihai Maci învestesc volumul cu o notă de must read.

     

Istorie şi rasism. Ideea de rasă de la Iluminism la Donald Trump* sintetizează (istoric şi critic) metamorfozele unui concept care a cunoscut abordări contradictorii: a fost cînd negat cu vehemenţă, cînd proclamat esenţialist. A fost demolat raţional, dar şi fluturat pentru a motiva dezastre şi a pretinde, intempestiv, impunitate. E complicat, e contradictoriu. E problematic. ... Carte despre cruciadele omului împotriva umanităţii, Istorie şi rasism construieşte, indirect, o punte înspre uman.

     

(…) Rasismul este un subiect care creează disconfort, un subiect cu o istorie tumultuoasă, tragică – ea a dus la Genocid, la Holocaust, la Apartheid și așa mai departe. Și, de aceea, pentru că nu este ușor să o discutăm deschis, ea este provocatoare. Pe de altă parte, este necesar să cunoaștem această istorie. (…) Pentru că e o parte integrală a culturii lumii, inclusiv a culturii românești. Și în trecut, și în prezent – am fost și sîntem contributori activi la această istorie. Să sperăm că în viitor vom fi mai îngăduitori unii fața de ceilalți și vom învăța mai mult din ceea ce s-a întamplat în trecut.

     

Cînd scriu despre conceptul de rasă, de regulă încerc să îl integrez în contextul lui istoric. Pentru că în secolul al 19-lea, conceptul de „rasă“ are o anumită înțelegere; uneori este lingvistică, uneori este culturală, uneori este religioasă, uneori este biologică. În secolul următor, mai ales în prima sa parte, „rasa“ dobîndește însă un înțeles destul de clar – biologic, genetic, ereditar. În vreme ce în partea a doua a secolului al 20-lea, „rasa“ este un construct sociologic. Acum, în secolul în care trăim, cu toată dezbaterea în jurul editării genetice, a clonării și a tehnologiilor biomedicale, definiția genetică a „rasei“ cîștigă teren. Contextul e foarte important, așadar, pentru a înțelege longevitatea acestui concept.