Orașul în mantie purpurie

     

Fiecare pagină este un amestec năucitor de frumuseţe şi descompunere. Personajul central îţi devine astfel cel mai bun ghid într-un Rio în care apusurile splendide se ridică nepăsătoare deasupra favelelor în care mizeria nu mai are limite.(...) Descrierile din roman sînt abundente precum vegetaţia tropicală, au consistenţă şi magnetism. Te răvăşesc precum o alunecare în vitează într-o lume precum o spirală. Te întrebi ce este real şi ce este doar o fantezie bizară. Dacă nu cumva străbaţi o altă lume. Un delir al protagonistei ajunse în mijlocul unei crize existenţiale, dar şi a unei libertăţi nebănuite.

     

În romanul lui Aslı Erdoğan, Rio de Janeiro freamătă, fojgăiește, oprimă, țiuie, farmecă, miroase, amenință, ia ochiii, înspăimantă. Este în continuă mișcare. Așa cum apare în Orașul în mantie purpurie, Rio de Janeiro este o formă de infern. „Aici viața se bea și moartea se uită”, după cum suna un vechi poem al lui Ioan Es. Pop. Am impresia că n-am înțeles sau simțit cum arată cu adevărat sărăcia pană cand n-am citit romanul lui Aslı Erdoğan. O scenă dintr-o favela este de neuitat. Dar sărăcia se lasă peste toate obiectele, ca un strat de jeg. Nu avem de-a face cu exotizarea a sărăciei, ci cu observarea ei în același timp etnografică și empatică. Stilul cărții este pătrunzător și poetic. (La fel sînt scrise și articolele autoarei; precum articolele lui Albert Camus, ele pot fi citite și dincolo de contextul lor imediat).

     

Cartea este construită simplu, pe două planuri: unul aparţine lui Özgür, o scriitoare turcă ce a decis să trăiască în Rio de Janeiro cît de mult poate şi să vadă că reuşeşte să facă faţă unui loc sălbatic şi înfricoşător pentru ea, iar celălalt îl constituie romanul – sau mai bine zis frînturile din roman – la care lucrează Özgür. Cum şi ceea ce i se întîmplă lui Özgür şi ceea ce i se întîmplă lui Ö, personajul din romanul ei, au accente autobiografice, putem să vedem cum o trăire se transformă şi capătă alte semnificaţii în scris.

     

Orașul în mantie purpurie a devenit una dintre primele mele lecturi din carantină, iar alegerea a fost mai mult decît inspirată. Eroina Özgür, o emigrantă din Turcia, intelectuală introvertită, este prinsă în vîltoarea unui oraș aparte: Rio de Janeiro, în care se retrage pentru a-și compila propriul roman, pornind de la trăirile unui alter ego omonim, imaginara Ö. Romanul le urmărește destinele ca în oglindă, reflectînd dragoste, durere, emoție și nepăsare. Totuși, scopul meu în această recenzie este să subliniez deliciile literare, stilistica impecabilă și maniera cu care a jonglat autoarea de-a lungul întregii narațiuni. (…) Romanul Orașul în mantie purpurie va fi pe gustul celor care i-au îndrăgit pe Orhan Pamuk sau pe Elif Şafak, deoarece păstrează intensitatea literaturii contemporane din Turcia, cu o notă de modernism aparte. Dacă vă plac romanele cu istorii speciale, pe alocuri vîscoase, pe alocuri fulminante, atunci așteptați, ca și mine, alte romane semnate de Aslı Erdoğan.

     

Orașul în mantie purpurie are o structură originală, în care narativul joacă un rol secundar. Este un poem în proză și este o carte în carte, cu un rol special, de pavăză și descînt împotriva morții. (…) Este o carte dureroasă, pe care cititorii vor simți că a fost scrisă cu pasiune și cu durere.