Vânători-culegători

     

(…) romanul se citește ca unul al eliberării feminității din prejudecăți, iar arta, ca revoluția, dau un sens memoriei și pornesc istoria. Maria Manolescu scrie însă un roman în care istoria este amînată și lipsită de sînge din cauza depresiei, iar numai sensul civic unește anxietatea cu noii treziți în rol de vînători. Vînători-culegători este romanul Electrei din generația #rezist, un manifest al femeii captive între vîrste și reprezentări, dar care-și traduce sieși drama în toate genurile. Parabola unei vînători interioare, extinsă pe toate domeniile din care libertatea se vede mai bine, Vînători-culegători este cel mai bun roman al Mariei Manolescu.

     

Manifestările Petrei se desfăşoară pe mai multe planuri, oferind cărţii paliere textuale multiple. Astfel, în corpul romanului vieţii ei intră mai multe „poveşti” pe care Petra le spune grupului: scene din propriul trecut, istorii de familie, vise sau creaţii literare sub forma unor pilde, precum şi două piese de teatru, ale căror scene alternează pe măsură ce naraţiunea avansează. Prima piesă, neterminată şi intitulată mai întîi Zodia Umilinţei, apoi Zodia Streptococului, încearcă să surprindă Zeitgeist-ul momentului, „umilinţele“ deopotrivă ale femeii şi ale individului în societatea coruptă şi abuzivă în care trăim. Cea de-a doua piesă se conturează însă ca o punere în abis: Petra se joacă cu măştile şi dramatizează conflictele latente dintre cele două cupluri punînd în scenă o intrigă ce implică infidelitate, avort şi sinucidere. Astfel, romanul avansează pe un culoar cu oglinzi: personajele feminine din cele două piese de teatru sînt alter ego-urile Petrei.

     

Vînători-culegători, cel de-al treilea roman al Mariei Manolescu (Editura Polirom, 2019) este unul dintre cele mai puternice și mai frumoase romane apărute la noi în ultimii ani. Un text cu o cinetică sofisticată, am putea spune.