Leopardul zăpezilor

     

Geograf la origine, actual cronicar de carte la Lire, Tesson relatează în Leopardul zăpezilor etapele și detaliile adaptării la disciplina cerută de „vînarea” fotografică – chasseur d’images fiind Vincent Munier, unul dintre cei mai cunoscuți fotografi francezi – a unuia dintre cele mai eluzive animale ale planetei, leopardul de pe platourile tibetane. Tesson nu a făcut altceva decît să răspundă invitației lui Munier, adevăratul lider al expediției. De altfel, Tesson a reușit în paginile acestea să îl facă pe cititor să se întrebe cine este cu adevărat personajul, leopardul sau fotograful acestuia? (…) Călătoria, așteptarea, observarea nu sînt altceva decît etape într-o transformare previzibilă, anunțată nu de puține ori de Tesson. De altfel, toată narațiunea este un șir de lecții. Din care prima sună în felul următor: „animalele se ivesc fără semne prevestitoare și dispar imediat fără speranța că le-ai mai putea regăsi“. Această felină capătă dimensiuni fabuloase și mitice grație perspectivelor culturale și credințelor religioase invocate de un autor care le ia mereu în considerare, ele susținînd povestea ca o armătură elastică, dar în același timp inexpugnabilă.

     

Pe marginea experiențelor trăite, autorul brodează în fiecare pagină cugetări despre lumea în care trăim, miracolul și spectaculosul din natură, dar și despre influența omului asupra lor. Deși nu folosește un limbaj extrem de specializat, cititorul trebuie să fie atent la expunerea ideilor, căci toate se leagă printr-o încrengătură de fire. Cei mai pasionați de filosofie și științele naturii vor avea numeroase surprize plăcute de-a lungul acestei cărți care propune ore și ore de pîndă, o așteptare ca o rugăciune, la temperaturi de -30 grade, într-un spațiu de o sălbăticie extremă, de-a lungul fluviului Mekong, în care au rămas doar cîțiva leoparzi deveniți obsesie pentru cei doi exploratori.

     

O incursiune într-o lume fascinantă, mediu propice pentru meditație, dar și prilej pentru a experimenta senzații și pericole dincolo de limitele vieții obișnuite unde omul consideră că este regele, însă natura dovedește mereu contrariul.

     

Inserturile personale, autobiografice, sînt cele mai interesante din carte și credem că este pentru prima oară cînd Tesson recurge la ele în cărțile sale de aventură și căutare. După trei săptămîni de stat la pîndă, de trăit în cort, chiar dacă temperaturile erau crunte, în afara confortului pe care ni-l garantează civilizația umană în momentul de față, Tesson face un elogiu răbdării, opusă complet dinamicii lumii actuale, cînd totul are loc la un click distanță, pentru a prelua un truism publicitar enervant: „Răbdarea este o virtute supremă, cea mai elegantă și cea mai uitată. Ea ne ajută să iubim lumea înainte de a avea pretenția să o transformăm. Ne invită să ne așezăm în fața scenei și să ne bucurăm de spectacol, fie acesta și un foșnet de frunză. Răbdarea este reverența omului în fața a tot ce i s-a dat”.