Să ne fie la toți la fel de rău

     

(…) regăsim în Să ne fie la toți la fel de rău marile calități ale lui Schiop. De fapt marea lui calitate: aceea de a citi partitura relațiilor de clasă, de a sesiza clar și expresiv spectrul de date sociale/psihologice/politice/culturale care intră în compoziția acestor relații de clasă. Din acest punct de vedere, Schiop este singurul houellebecq-ian autentic din literatura română contemporană.

     

Soldații l-am scris practic la foc automat, ca-n transă, mi-a plăcut mult să-l scriu; ăsta s-a legat greu, poticnit, am tras de mine să-l termin. (…) Însă vocea aia dezabuzată și lividă de scîrbă pe care o găsisem îmi plăcea, ducea mai departe proiectul din primul text…

     

Personajul meu e hater, dacă poate să scoată subversiune de undeva nu ezită s-o facă și asta era chestia care avea potențial să provoace, să enerveze. E literatură, avem dreptul să ne jucăm (…).

     

Mă gîndesc că, totuși, romanul ăsta nu e doar Soldații – dincolo de similaritățile tematice și de structură, aici fac mai mult comedie de moravuri decît surfing pe abisuri sufletești: e meschinăria ambilor protagoniști, ai o scenă gay cu filozofia ei cinică vizavi de relații (că toți visează dragostea, dar în ultimă instanță se bazează pe one night standuri), ai planeta de gay ascunși (…), ai misoginismul și filozofia de autobază din MAI, ai luptele intestine de putere din spitalele românești și așa mai departe.

     

E un scriitor foarte talentat Schiop, asta pot afirma fără rest. (…) Citiți și voi, mai ales că prinde în carte niște povești marginale, situații la firul ierbii din pandemie și momente calde, cu prietenie, cu umăr acolo cînd e nevoie.