Si toata bucuria acelor ani tristi

     

Ceva greu de evaluat, fiindcă abordarea poemelor e destul de diferită de ceea ce mă pasionează de regulă. În primul rând, n-am reuşit să remarc ceea ce alţii consideră original la poeme (erm, să fie "poezia profesională" din ultimele pagini, deja poreclită "poezie de tip office"?), aşa că să trecem la capitolul următor: calitate. Poate că aş putea declara poezia lui Duţescu ca fiind decentă, deşi "mecanismul memoriei" (ca să folosesc o expresie pompoasă, mult mai pompoasă decât cartea în sine) e cam singurul care asigură un pic de lirism, ca o mică fântână în deşert. În rest, nimeni să nu se aştepte la figuri de stil: expresia e cam cea mai realistă/plată posibilă. Pe lângă limbajul prozaic, mai sunt şi nelipsitele cuvinte "licenţioase" (chiar, de la ce vine cuvântul... de la "licenţă"?), care uneori sunt totuşi gratuite, dar, dacă stăm bine să ne gândim, ce limbaj licenţios nu este gratuit (sau viceversa!)? Ce bine totuşi că autorul nu abuzează de violenţa de orice fel... În concluzie, dacă vă plac şi alţi poeţi ai anilor 2000 (gen Marius Ianuş sau Dan Sociu), o să vă placă şi M. Duţescu. Dacă nu, nu.