Si daca dragostea ar dainui

     

Vremurile s-au schimbat, la fel și oamenii și modul lor de-a iubi. Nu spun că acesta este un lucru rău sau bun, ci pur și simplu ceva s-a schimbat în noi și în felul nostru de-a fi. Finkielkraut, prin cele patru eseuri din carte, încearcă să prezinte un curs al iubirii, mai exact cum s-a schimbat odată cu trecerea timpului. Scriitorul se raportează la alte opere pentru a-și expune punctul de vedere și asta îi poate duce pe cititori în derută. Astfel încât, dacă nu ai citit acele opere la care Finkielkraut face referire, cartea ți se va părea încălcită, cu trimiteri de ici colo și cu greu îți vei da seama ce vrea scriitorul să spună, și asta citind printre rânduri. Finkielkraut se rapotează la relațiile din opere franceze pentru a vorbi despre ce înseamnă să iubești cu adevărat și mai ales, ce însemnă să fii liber în dragoste și în a alege pe cine să iubești. Da, într-adevăr, oamenii s-au schimbat și nu mai au răbdarea de altădată de a construi o relație, de a investi în ea și de a-i oferi un echilibru, părerea mea. Trăim vremurile pe fugă, când ceva nu merge dăm repede la o parte și ne refugiem în altceva. La fel se întâmplă și cu dragostea. Pe de-o parte nici înainte nu era mai bine, majoritatea relațiilor erau interzise din cauza mai multor etichete și reguli nu chiar relevante ale societății. Faptul că erau interzise făcea ca dragostea să fie mai aprinsă, însă cum ar fi fost dacă aceasta era îngăduidă nu știm, dar probabil magia s-ar fi rupt. Deși scriitorul susține oarecum că libertatea de acum face ca dragostea să se stingă mai repede, nici în operele la care se raportează el dragostea nu dăinuie și nu are un final fericit. Libertatea din ziua de azi se referă mai mult la faptul că suntem mai responsabili acum de faptele și modul nostru de-a iubi decât în vremurile trecute, așa că acum dacă eșuăm nu putem da vina pe societate ci pe sentimentele noastre. Noi suntem responsabili dacă dragostea dăinuie sau nu în relațiile noastre. Cum nu am citit operele prezentate în carte, m-am simțit marginalizată și am încercat să pescuiesc măcar puțin din ce-a vrut scriitorul să spună, sau cel puțin ce-am înțeles eu că vrea să spună. Mi-a plăcut mai mult faptul că Finkielkraut m-a făcut să mă gândesc la modul de-a iubi și la ce semnifică mai exact acest lucru, și nu cartea în sine. Așa că aș recomanda cititorilor să arunce o privire peste opere, să vadă dacă le sunt cunoscute și abia mai apoi să lectureze cartea. Le va fi mai ușoară și plăcută lectura, cu siguranță! “A spune înseamnă a spune , înseamnă să vorbești simultan la prezent și la viitor, să te extragi din curgerea timpului, înseamnă, cum scrie Octavio Paz,