Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr

     

Inevitabil, fiecare dintre noi ajunge la un moment dat să adreseze, lui însuşi, Universului, celor mai înțelepți, întrebări filozofice. Unele dintre ele sunt legate de rostul nostru pe Pământ, altele legate de rostul altora pe Pământ sau în viața noastră, iar altele fac referire la Dumnezeu, diavol şi existența acestora. C.S.Lewis reuşeşte să construiască un răspuns specific pentru întrebările noastre filozofice. Aduce religia în concret, îl aduce pe Dumnezeu în imediata noastră vecinătate, iar pe diavol încă şi mai aproape. Autorul, ateu convins până la vârsta maturității, aduce în fața cititorilor propriile opinii despre modul de operare al diavolilor însetați după suflete tinere sub forma unor scrisori pe care Sfredelin, diavolul cel bătrân, i le scrie lui Amărel. Acesta din urmă este de curând recrutat în ,,casa Tatălui” şi are drept misiune învrăjbirea unui suflet tănâr, nehotarăt în ale credinței, care încă locuieşte cu mama lui şi se află în căutarea sensului vieții. Deşi autorul nu ne arată şi scrisorile diavolului tânăr, din răspunsul lui Sfredelin putem înțelege foarte bine unde s-a greşit, ce este de făcut pentru ca sufletul să vină mai aproape de casa Tatălui şi cum trebuie făcut. Fiecare dintre scrisorile lui Sfredelin ne prezintă o realitate pe care doar cei mai buni dintre noi nu au cum să n-o perceapă ca fiind şi a lor. Sfredelin vorbeşte despre relația cu părinții, relația cu partenerul/a de viață, dorința de a fi util într-o societate mercantilă şi consumeristă. Vorbeşte despre teamă, despre iubire, despre raportarea la religie şi subliniază felul în care diavolul se poate folosi de toate aceste relații, sentimente, atitudini pentru a atrage un suflet, numit în carte pacient, de partea lui. Pe scurt, dintre sfaturile lui Sfredelin: • Răutatea trebuie să fie îndreptată împotriva celor din imediata apropiere, bunătatea ar trebui să fie în beneficiul unor indivizi necunoscuți sau a unor cauze globale. • Când vine vorba de plăcere, secretul este să-i creezi omului o sete din ce în ce mai mare pentru plăceri din ce în ce mai mici. • Nimicul este o soluție – să lăsăm omul să facă nimic, să lăsăm mintea să se preocupe de acel nimic, nici ea să nu ştie ce e sau pentru ce e. • Pacientul trebuie să fie mândru tot timpul, iar când este umil, să fie mândru că este umil. • Este mai bine că omul să trăiască cu impresia că ştie tot şi că se pricepe la tot. Lecturile ştiințifice pot avea un impact profund negativ asupra atragerii de partea Tatălui. • Dorința Duşmanului este ca omul să se concentreze pe timpul prezent. Rolul nostru este să-l facem să trăiască în trecut sau să se gândească la ceea ce se va întâmpla, incertitudinea şi nesiguranța fiind căi sigure de a-l învrăjbi pe om împotriva Duşmanului. Cartea ne vorbeşte despre micile fapte bune îndreptate spre cei din jurul nostru, despre dragoste ca o cale spre mântuire, despre credința într-un Dumnezeu iubitor, despre ceea ce putem face zi de zi pentru a fi mai liniştiți, mai fericiți, mai împăcați. Şi poate punctul culminant al cărții este acel moment de ,,aha”, când sufletul înțelege că nu este singur, că există speranță pentru că dacă există un diavol, atunci există şi un Dumnezeu şi vice versa. Iar în loc de încheiere, citatul preferat din carte: ,,Nu trebuie să uităm despre cea mai respingătoare şi mai inexplicabilă trăsătura a Duşmanului nostru: El chiar le are la inimă pe bipedele astea fără păr ce i-au ieşit din mâini, cărora le dă întotdeauna înapoi cu dreapta ce le-a luat cu stânga.”