Regina deşertului. O femeie în Arabia

     

Gertude Bell (1868 - 1926) - ”Regina Deșertului” din cartea apărută la editura Corint - este una din acele femei revolutionare cum greu le intalnim chiar si in ziua de azi. Isi finanta singura expeditiile, nu purta val, instala tabere si corturi cu toti cei veniti cu ea in calatorie si facea cercetari arheologice dar purta si discutii ca de la egal la egal cu regi si seici. Se spune despre ea ca este fondatoarea statului Irakian, iar cartea de fata este o ”culegere” de scrisori purtata de Gertrude Bell cu cei apropiati ei. Gertrude Bell a fost prima femeie care a absolvit cu notă maximă Facultatea de Istorie Modernă la Universitatea Oxford. O erudită și o talentată la limbi străine, Regina Deșertului era fluentă în engleză, franceză, italiană, germană, arabă, persană și turcă. De exemplu, araba a studiat-o o vreme în fiecare dimineață câte patru ore singură și câte o oră și jumătate cu profesor. ”Limba arabă e foarte dificilă, există cel puțin trei sunete aproape imposibil de pronunțat pentru un european”. Din lecțiile istoriei afli o grămadă de amănunte interesante. Am aflat că în 1884 legile proprietății prevedeau ca averea unei femei să intre automat în posesia soțului după căsătorie. Motiv pentru care, tatăl său nu a vrut să o lase la început să se mărite. Astfel dreptul de vot era refuzat femeilor măritate, fiind acordat însă văduvelor, prostituatelor și femeilor necăsătorite. Despre liderii religioși și purtarea vălului, Gertrude spunea că ”dacă aș purta văl ar însemna o acceptare tacită a unei poziții de inferioritate, ceea ce ar scoate din discuție orice posibilitate de comunicare între noi”. Ea se întreba chiar dacă purtarea vălului avea să devină un obicei de domeniul trecutului... iată însă că nu... În 1904 Gertrude a făcut ultima ascensiune pe Matterhorn. La începutul anului 1909, Gertrude a întreprins una dintre cele mai importante expediții ale sale în deșert, traversând întinderea de nisip printre triburi ostile pentru a descoperi imensul castel de la Ukhaidir. Gertrude a făcut ultima expediție în deșert în 1913 - 1914, înaintea izbucnirii Primului Război Mondial, după care a fost angajată cu normă întreagă la Cairo, Basra și Bagdad. Abia după un deceniu și-a putut relua preocupările arheologice. La acel moment se stabilise la Bagdad și devenise tot mai îngrijorată de problema protejării siturilor arheologice și comorilor Irakului. Cum arată un cort arab - e făcut din păr negru de capră, lung și des, și e despărțit la mijloc pentru a separa bărbații de femei. Latura ferită de vânt e întotdeauna deschisă, lucru absolut necesar. În 1907, la întoarcerea în Anglia, Gertrude a luat lecții de cartografiere și observare astronomică a poziției astrelor, pregătindu-se pentru următoarea expediție în deșert. După cum vedeți, niciuna din preocupările sale nu sunt ceva comun nici pentru timpul, nici pentru sexul său. Gertrude era o prezență atrăgătoare, feminină, sigură pe sine, amuzantă, energică, însă nu reușise să găsească un bărbat care să o intereseze. Avea un caracter prea puternic, o minte prea ascuțită și un simț critic prea dezvoltat pentru a accepta cu ușurință personalități și intelecte sub nivelul ei. Nu-și ascundea sentimentul de superioritate în fața bărbaților care nu se ridicau la înălțimea prestigiului tatălui ei și era prea savantă pentru a fi pe gustul majorității societății. O carte cu multe dezvaluiri istorice, construita din corespondenta eroinei.