Pervertirea

     

Faptul că printre autorii mei preferați se află Cristina Nemerovschi nu este o noutate. Citesc fiecare carte scrisă de ea cu mare plăcere, poveștile ei neîncetând să mă surprindă plăcut. „Pervertirea” a fost o călătorie la fel de palpitantă ca oricare alta în care m-au purtat până acum romanele semnate de Nemerovoschi. Bineînțeles că mi-a plăcut. Povestea m-a captivat, personajele m-au fascinat, iar acțiunea mi s-a părut palpitantă datorită scenelor atât de diverse și animate. ”Pervertirea” este un roman bun, scris cu o vervă și un curaj pe care rar le întâlnești în literatura din România și pentru care mereu o voi admira pe autoare. Felul în care aceasta expune societatea românească, fără a ascunde ipocrizia, incultura și prostia unora, în același timp evidențiind bunul și frumosul, este o putere pe care nu mulți o au și nici nu încearcă să o dobândească. Dacă ar fi să încadrez cărțile Cristinei în categorii, în prima aș include romanele ca și ”Pervertirea”, în care atenția ei se concentrează pe societatea din România, iar în a doua, pe cele care vorbesc despre lupta interioară a oamenilor, ca și ”Rockstar”. Chiar dacă romanul de față mi-a plăcut mult, nu am putut crede în el la fel cum cred deobicei în orice este scris de Cristina. Povestea nu m-a atins și nici nu m-am putut regăsi în ea. De când am descoperit cărțile acestei autoare, este prima dată când nu pot relaționa cu personajele și când nu sunt aproape deloc de acord cu ideologiile lor. Spre exemplu, nu mi-a plăcut lumina în care sunt puse femeile. Nu pentru că aș fi femeie, ci pentru că, gândind la rece, nu am fost de acord cu opiniile expuse și cu mesajele transmise. Dintre toate cărțile Cristinei pe care le-am citit până acum, ”Pervertirea” mi-a plăcut cel mai puțin, dar distanța pe care am simțit-o între mine și poveste sunt convinsă că se datorează mie și opiniilor mele. Nu vreau să înțelegeți că nu mi-a plăcut deloc. Dimpotrivă, am fost captivată de povestea celor patru prieteni: Ulf, Corbu, Tara și Amalia. Am râs împreună cu ei, am simțit goliciunea lui Ulf, dragostea frățească dintre el și Corbu, dar și disperarea lor de a-și găsi drumul. Autoarea a păstrat autenticitatea, umorul, ușorul dramatism și suspansul specifice ei. Povestea m-a purtat prin o mie de locuri și stări, iar personajele, atât de aventuroase, mi-au plăcut mult. Ulf a fost de-a dreptul fascinant, având o mulțime de lucruri de spus și o viziune asupra vieții din care am putut primi câteva lecții. Pe de cealaltă parte, personalitatea lui Corbu mi-a displăcut, dar spre sfârșitul romanului am început să îl îndrăgesc datorită fidelității și dragostei pentru Ulf. Pe Tara am simpatizat-o de la primul capitol povestit din punctul ei de vedere, însă mi-ar fi plăcut ca personajul ei să fie mai bine dezvoltat, pentru că am simțit că în spatele activităților ei neobișnuite, avea mai multe de spus. Cât despre Amalia, ea este misterul în jurul căruia se învârte majoritatea acțiunii și un personaj simpatic. Dinamica acțiunii mi s-a părut destul de lentă, însă scenele colorate și de o vastă diversitate mi-au păstrat interesul viu. Personajele ciudate, dar cât se poate de vii, m-au distrat și mi-au arătat cât de complecși pot fi oamenii. Importanța pe care arta o are în această poveste a fost singurul meu mod de a relaționa cu personajele și un aspect care m-a făcut să îmi placă mai mult cartea. ”Pervertirea” este un roman care demonstrează încă o dată talentul și măiestria Cristinei Nemerovschi. Scrisă cu emoție și curaj, cartea vorbește despre artă, viață, prietenie și influența pe care ceilalți o au asupra noastră. O poveste interesantă, cu un final care te pune pe gânduri!