Lupta mea. Cartea a treia. Insula copilăriei

Faptul că autorul meu preferat este Karl Ove Knausgard nu mai este un mister. Seria ”Lupta mea” m-a fascinat de la primele pagini și devine din ce în ce mai bună cu fiecare volum. Dacă primele două volume m-au făcut să mă îndrăgostesc de scrisul lui Knausgard, ”Insula copilăriei” nu a făcut decât să îmi confirme că seria aceasta este una dintre capodoperele literaturii contemporane. Întâmplările povestite în ”Insula copilăriei” îl au în prim-plan pe Knausgard de la vârsta de șapte ani până la cea de paisprezece. Autorul se concentrează foarte mult pe schimbările prin care trecem în copilărie și la pubertate, dar și pe felul în care ceilalți ne influențează la această vârstă. Majoritatea amintirilor pe care le înșiră în acest volum sunt legate de familia lui și în special de tatăl acestuia, cu care are o relație destul de tensionată, care îl va influența chiar și la maturitate. Premiza cărții pornește în momentul în care Knausgard devine tată și își dă seama că cea mai mare dorință a lui este să devină un părinte bun, de care copii lui să nu se teamă. Citind despre abuzurile verbale și fizice la care a fost supus de tatăl lui în copilărie și adolescență, cititorul este expus unor scene tulburătoare, iar felul în care scriitorul se confruntă cu acestea te emoționează și te marchează profund. În afară de relația cu tatăl lui, autorul pune accentul pe tot ce înseamnă anii copilăriei: jocurile din stradă, alături de prietenii care se schimbau în fiecare an, școala, profesorii, primele iubiri și dezamăgirile care vin odată cu ele și schimbările produse de pubertate. Proza lui te duce cu gândul la anii copilăriei, aducând la suprafață amintiri parcă uitate și o nostalgie pentru anii respectivi la care eu, sincer, nu mă așteptam. În ciuda tuturor întâmplărilor neplăcute care i-au marcat copilăria și l-au influențat la maturitate, Knausgard pune copilăria într-o lumină frumoasă, prezentând fiecare moment care l-a marcat cu detalii exacte. Chiar dacă în primele pagini, proza luiscriitura poate părea destul de anostă, fără profunzimea tipică luiautorului, pe măsură ce povestea înaintează, vocea lui devine din ce în ce mai puternică, fermecându-te și purtându-te pe tărâmurile magice ale copilăriei, în care fiecare lucru neînsemnat capătă dimensiuni uriașe. Am îndrăgit enorm varianta tânără a lui Knausgard, trăind fiecare întâmplare alături de el. Personalitatea lui timidă, sensibilă și diferită este evidențiată atât prin vocea folosită de autor, cât și prin amintirile prezentate în carte. De asemenea, consider că acest volum îl explică foarte bine pe primul, ”Moartea unui tată”, în care resentimentele lui Knausgard față de figura paternă din viața lui sunt evidente și joacă un rol important în respectiva carte. Citind volumul de față, am putut înțelege foarte bine de ce autorul s-a temut de tatăl lui chiar și la maturitate. Astfel, am realizat pentru a mia oară cât de important este să ai o relație bună cu părinții și cât de mult te influențează aceștia în viață și în alegerile pe care le faci. Tocmai datorită acestui aspect, consider că ”Insula copilăriei” este o lecție excelentă și pentru părinți, cărora le dezvăluie o latură a relației părinți-copii la care nu se gândesc de multe ori. O carte emoționantă, captivantă, despre aventurile unui copil sensibil, și o serie care acoperă toate aspectele vieții. ”Lupta mea” este o capodoperă literară a secolului douăzeci și unu, pe care toată lumea trebuie cu siguranță să o citească!