Femeia de hârtie

     

Femeia de hirtie (un titlu care mie mi se pare mai potrivit decit originalul, An Unnecessary Woman) este o plimbare prin memoria proustiana a Aaliyei, o viata cu amintiri din carti ce sint mai vii si mai importante decit amintirile vietii „reale”. Singura si singuratica, lipsita de obligatii profesionale si familiale care s-o tina departe de carti, Aaliya isi permite luxul de a citi fara griji. Tot timpul. In mintea ei se amesteca versuri si replici, personaje, locuri si scriitori, cuvinte citite si fraze ce dobindesc statut de fiinte. O lume de cuvinte, o femeie de hirtie, totul pe fundalul instabil si incendiar al Beirutului contemporan in care realitatea si literatura se amalgameaza intr-un mod profund si subtil, se-ngina si-si raspund.

     

Privesc oarecum ciudat acest roman, pe alocuri plin de energie si de veselie autoironica: mi s-a parut in esenta trist, chiar daca eleganta si detasarea povestitoarei implica o oarecare nota de relaxare. Am remarcat mai degraba tristetea si inutilitatea, destinul dur, suferinta, singuratatea. Si, pina la urma, poate ca tot ce incearca Aaliya povestind este, asa cum spune undeva, „sa se impace cu natura aleatorie a suferintei”. Dar tot ea zice ca nimeni nu se pricepe la asa ceva. Dupa cum imposibil e si sa cunosti o alta fiinta umana – „la fel de imposibil si de ridicol ca a incerca sa prinzi umbra unei rindunele”. Asadar, citind romanul, care ar trebui sa fie foarte bine primit de cititorii impatimiti, nu facem decit sa cunoastem o parte dintr-o fiinta umana constienta de locul ei in istorie.

     

Acesta este primul roman al scriitorului libanez aparut la noi, in 2015, la Polirom, intr-o traducere de Mihaela Negrila. Si trebuie spus ca Femeia de hirtie este, in felul ei, o descoperire surprinzatoare, unul dintre romanele de care ma voi simti, multa vreme de-acum incolo, legata. Stirnita de curiozitatea pe care titlul mi-a provocat-o in timp ce ma plimbam printre rafturile cu carti, povestea Aaliyei a lasat urme ce nu pot fi sterse, intre mine si romanul lui Alameddine stabilindu-se o legatura intima, indisolubila. E ca atunci cind impartasesti un secret cuiva si nu vrei sa fie descoperit de nimeni altcineva... Femeia de hirtie este cartea care ajunge sa spuna prea multe despre tine, incit te sperii si te bucuri, deopotriva, ca exista cineva care sa rezoneze cu sufletul tau, intr-o alta limba, construita din cuvintele scriitorilor care te-au impresionat de-a lungul vietii. 

     

O carte care iti face chef de citit? Nu refuz niciodata asa ceva! Intr-adevar, romanul s-a dovedit o lectura extrem de interesanta si savuroasa. Presarata cu citate (atit proza, cit si poezie), tituri de carti si nume de autori, Femeia de hirtie este ca o masa fastuoasa cu zeci si zeci de feluri apetisante, special conceputa pentru devoratorii de literatura. Am citit-o cuprinsa de incintare, facind liste peste liste cu romanele pe care mi-as dori sa le citesc cindva. 

     

Femeia de hirtie (ed. Polirom), de Rabih Alameddine, e povestea unei batrine, a parului albastru si a supravietuirii.