Eram singur și fericit

     

Povestirile nareaza intimplari din Gdansk, al caror martor parcurge trei virste: baietel adolescent si tinar. Ele se citesc in chei diferite: Bildungsroman, marturie despre Polonia ultimei jumatati de secol si naratiune dubla, ingenua si filosofica.

     

Receptivitatea fata de tara invitat (Polonia) se vede in publicarea unuia dintre cei mai cunoscuti scriitori polonezi contemporani, Pawel Huelle, cu un volum de proza scurta, Eram singur si fericit, si reeditarea unui roman scurt – Mercedes Benz, ambele cu incarcatura autobiografica, ambele transpuse de aceleasi traducatoare: Radoslawa Janowska-Lascar si Mihaela Cornelia Fiscutean.

     

Daca in Mercedes-Benz, printr-un discurs dublu-indragostit (indreptat simultan spre scriitorul preferat si spre cea pe care o curteaza, fermecatoarea si tragica soferita-stripteuza Ciwle), naratorul matur utilizeaza memoria ca pe un instrument de prelungire a experientei amoroase, a curtarii – in povestirile din Eram singur si fericit, copilul, apoi adolescentul sondeaza zonele misterioase ale orasului, cit si personajele cele mai pitoresti, aflate in legatura cu toposul magic. Insa atit aceste personaje, cit si locurile din care ies sau unde traiesc sint pasaje directe spre trecut. Fie ca e vorba despre o masa cu blat rotund, pe care n-o mai poate face decit un timplar de moda veche, a carui gasire, adevarat drum initiatic, inseamna intoarcerea in trecut, fie ca e vorba despre un incredibil contrabandist, „piratul“ Barba – cel plin de copii, care face comert cu chihlimbar, la a carui inmormintare se dezleaga mistere peste mistere, naratorul lui Huelle exploreaza teritorii marginale, zone care strabat ca niste altare magice prezentul, pentru a face legatura cu istoria Orasului. (...) Daca nostalgicul este un explorator, melancolicul este prizonierul introspectiei. De aceea spuneam mai sus ca frumusetea scriiturii lui Pawel Huelle este, in primul rind, rezultatul unui optimism incurabil.

     

Cartea este scrisa in acest stil, nici prea incarcat, dar nici minimalist, asa cum se tot obisnuieste in ultima vreme. Descrierile sint asa cum le-ar face un copil, care vede detaliile mai bine decit un om mare si care prinde doar frinturi din discutii si nu le pricepe chiar bine, dupa cum veti oberva daca veti citi volumul. El nu intelege de ce se cearta parintii si de exemplu cele citeva bancnote sau monede pe care le primest tatal i se par o avere, culesul de melci se transforma intr-o adevarata aventura fantastica, o calatorie ii duce pe el si pe unchiul Henryk intr-o lume pierduta, chiar daca de acum nu mai este chiar un copil, ci un tinar care incepe sa cunoasca viata, iar sacrificarea unui animal, pe ascuns, sa nu vada autoritatile, noaptea, intr-o cosmelie improvizata, capata valente mistice. De fapt, cind esti copil, asa se intimpla, lumea este cetoasa si vezi miracole peste tot. Pacat ca trebuie sa cresti si miracolele devin din ce in ce mai putine. Norocul nostru e ca mai putem citit despre ele in astfel de carti, care merita parcurse cu creionul in mina de catre adultii care au uitat cum sa traiasca.

     

Trebuie sa spun ca perioada copilariei joaca un rol important in viata tuturor si, in special, a artistului. Copilaria este o epoca de aur in care totul este posibil. Noi acum stam, bem cafea, discutam, dar stim ca nu este posibil sa faci multe lucruri. Nu e posibila, de exemplu, in acest moment, vindecarea cancerului. Si un milion de alte lucruri nu sint posibile. Insa un copil stie ca totul este posibil. Au loc miracole, se intimpla minuni. Pentru el, lumea este o promisiune frumoasa, inedita, este ca o gradina minunata, unde orice e posibil. (...) Mercedes-Benz asa a fost scrisa. Exact asa. Fara virgule, fara puncte; redactorii au fost cei care, in momentul in care au citit textul, au spus ca nu-l pot lasa fara semne de punctuatie. Iar eu le-am spus ca nu ma intereseaza, sa faca ce vor. Insa scrisesem asa tocmai pentru a reda ideea de scriere automata a lui Hrabal.