Durerea e o faptura inaripata

     

Durerea ce o simți după ce pierzi pe cineva drag e ca o rană deschisă, o rană ce nu se vindecă ușor. Ai nevoie de cineva care să știe cum să ți-o trateze și trebuie să ai răbdare, multă răbdare căci doar cu timpul o să treacă. Va rămâne o cicatrice, însă te vei simți mai bine. Cartea lui Porter surprinde într-un mod unic aceste trăiri, așa că necesită atenție și trebuie să ai inima deschisă pentru a-i înțelege sensul. Povestea ne prezintă doi băieți și un tată rămași singuri și îndurerați după ce mama, respectiv soția, moare. Fiecare suferă și face față durerii în felul său. Le e greu să-și continue și să accepte viața fără ea, încă nu au de ales. Moartea nu întreabă înainte și, oricum, nimeni nu va fi nicicând pregătit pentru ea. Cartea e împărțită în două părți, o parte prezintă frământările tatălui, cealaltă redă trăirile băieților. Ce au cele două părți în comun? Durerea. Max Porter personifică această durere. Kra, acea cioară care apare de nicăieri și se alătură băieților și tatălui, îi ajută pe aceștia să facă față situației. Câteodată calmă și înțelegătoare, uneori cicălitoare și dură, Kra are mereu cuvintele la ea și știe de ce au nevoie persoanele în suferință: să-și plângă durerea, să-și verse amarul și să aibă alături pe cineva care să-i asculte, doar atât. La prima vedere și răsfoire, cărticică pare subțirică și ușoară de lecturat, însă e de o profunzime aparte. Autorul îmbină stiluri, subînțelesuri și sentimente într-o manieră atât de complexă încât trebuie să ai o stare anume pentru a putea înțelege și savura lectura. E altceva, clar. Recunosc, am digerat-o cu greu, deși cartea mi-a picat în mâini fix când trebuia și am empatizat repede cu personajele, ba chiar am simțit cum Kra mi se adresa în mod expres. E o carte tristă, o carte despre suferință, lacrimi și despre un gol ce nu poate să ți-l umple nimeni. Durerea va prinde aripi și va zbura, însă rădăcinile ei le vei simți mereu zbătându-se la tine-n suflet. „Conceptul de a merge mai departe este pentru oamenii proști, pentru că oricine are un pic de minte știe că durerea este un proces de durată. Refuz să mă grăbesc. Și nimeni să nu încetinească sau să accelereze sau să repare durerea ce ne apasă.”